O zi de liniste in toate formele ei m-a facut sa ma gandesc mai profund la iubire si la ceea ce este pentru fiecare dintre noi...
Lord Byron spunea "In her first passion a woman loves her lover...in all the others, all she loves is love" - ei bine, da; totul se rezuma la o singura fraza...asa este...o singura data in viata ajungem sa ne pierdem in iubire, sa simtim ca nimeni si nimic nu mai conteaza pe lume, ca defectele celui de langa noi sunt calitati pe care le admiram, sa simtim ca plutim pe un nor ce ne poarta spre Rai...o singura data iubim omul de langa noi asa cum e el; o singura data reusim sa fim noi exact asa cum suntem pentru ca putem spune "TE IUBESC" fara sa asteptam nimic in schimb, o spunem pentru ca asa este, o spunem o singura data cu tot sufletul.... aceasta este iubirea dezinteresata, iubirea pura pe care apoi nu o mai gasim oricat am incerca...
Daca am pierdut aceasta prima iubire, restul sunt doar cautari .... nu o mai gasim niciodata...ne atasam mai mult sau mai putin de cei de langa noi, invatam sa le acceptam defectele pentru ca suntem constiente ca nici noi la randul nostru nu suntem perfecte, invatam sa traim alaturi de ei si sa ne schimbam in cautarea acelei iubiri pe care nu o mai gasim; facem compromisuri si acceptam compromisuri...totul este doar o goana nebuna dupa iubirea de iubire...ne indragostim de ideea de a fi indragostite si iubim din dorinta de a iubi...cautam compatibilitatea in toate formele ei si acceptam o persoana langa noi pentru ca ne intelegem bine si ne face sa radem, pentru ca ne satisface anumite dorinte sau pentru ca ne ofera stabilitate...acceptam pe cineva langa noi pentru ca nu suntem facuti sa fim singuri si invatam sa ii apreciem in timp, sa ne atasam de ei si sa spunem: asa imi e bine! asta poate sa mearga....
Pentru mine a existat acea o singura data .... de atunci au trecut ani multi si inca simt ca atingerea lui m-ar face sa plutesc .... i-as spune "TE IUBESC" fara sa imi asum, in mod prostesc, gandul ca deja stie... inca ii aud vocea in minte si inca nu am uitat niciun cuvant rostit de fiecare data cand eram impreuna, inca il vad in fata ochilor zambindu-mi....este singura persoana pentru care as lasa totul in urma si as sti ca sunt in sfarsit fericita...
"Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit... " - este o farama din scrisoarea unui geniu ....este exact ceea ce inseamna sa iubesti cu adevarat.
Mai devreme sau mai tarziu simtim iubirea pura si intelegem cu adevarat rostul vietii....pana atunci sunt doar cautari si sentimente pe care le uitam in timp....sunt compromisuri facute si acceptate de noi toti, indiferent de ceea ce ne mintim singuri...Pana la urma iubim iubirea in toate formele ei si ne atasam de oameni pana cand apare acel cineva caruia i-am spune si i-am demonstra in fiecare zi ca este totul pentru noi...in final iubim o singura data complet si dezinteresat...
FLIRT - la ce ne foloseste?
Pin definitie FLIRT = Schimb de complimente si de amabilitati intre doua persoane de sex opus!!! Prin natura noastra suntem facuti pentru a flirta...in metrou gasim o persoana care ne atrage privirea intr-un fel si pana la coborare facem schimb de zambete si ne simtim brusc mai atragatoare; intr-o cafenea deva intimitatea creste si putem eventual conversa ori face schimb de numerre de telefon, intr-un club lucrurile pot merge mai departe de atat si ajungem la atingeri "din greseala" pe langa schimbul naiv de priviri si complimente, la locul de munca, in plina strada, in magazin...peste tot flirtul este la el acasa...simtim nevoia sa atragem priviri, simtim nevoia de complimente si vorbe frumoase doar pentru a ne asigura ca suntem inca atragatoare, ca putem cuceri orice barbat atunci cand o sa vrem...
Cochetam in orice circumstante doar de dragul jocului; nu ne dorim niciodata sa mearga lucrurile mai departe de atat caci farmecul flirtului ar disparea complet...
Seara trecuta am iesit ca de obicei cu fetele. Am ajuns intr-un loc in care simteam ca nu am ce cauta...nu era deloc urat sau murdar...nu aveam ce cauta pentru ca ma simteam peste limita de varsta...cu toate astea iesisem sa ma relaxez si sa ma simt bine, nu sa imi creez o stare care mi-ar fi accentuat oboseala si stress-ul...m-am decis ca trebuie sa fac ceva in privinta asta...oriunde m-as fi miscat incercam schimbul de priviri si cochetaria...a mers...brusc eram in elementul meu si am dat deoparte tot ceea ce era negativ...ma simteam de 20 de ani din nou, fara griji cum spune cantecul...
Si fetele au facut acelasi lucru; pentru ele un barbat a fost tinta jocului...toata noaptea s-au privit si isi dadeau mesaje de saracu barbat nu mai stia cu cine vorbeste si in ce parte sa isi indrepte atentia...a fost amuzant si le-a redat increderea in ceea ce sunt!!!! Blondy a ramas marcata pentru ca un anume crai de Rahova i-a spus ca nu il atrage...seara trecuta s-a apucat sa faca un sondaj de opinie prin club...dupa ce a flirtat cu masculii din jur si toti i-as spus ca este inca sexy si provocatoare, si-a recapatat buna dispozitie si a inceput sa fie asa cum o stim ...vesela, distractiva, inocenta si atragatoare in esenta...
Cu toate o facem din anumite motive intemeiate si niciodata nu dam gres...cu o singura conditie insa: FLIRTUL este un schimb de amabilitati si complimente intre doua persoane de sex opus... niciodata nu trebuie sa duca spre altceva...
(foto: askmen.com)
Ca un sfat pentru toate femeile: Ar fi si pacat sa refuzi o asa placere cu satisfactii garantate. Flirteaza ca sa te simti atragatoare, flirteaza ca sa ramai tanara, flirteaza de dragul jocului. Flirteaza cand ai chef si cu cine ai chef. Flirteaza de amorul artei, numai flirteaza! Ai nevoie de flirt oricand si oriunde caci ai nevoie in fiecare zi de complimente, ai nevoie in fiecare zi sa cochetezi si sa simti ca esti inca in top.
Cochetam in orice circumstante doar de dragul jocului; nu ne dorim niciodata sa mearga lucrurile mai departe de atat caci farmecul flirtului ar disparea complet...
Seara trecuta am iesit ca de obicei cu fetele. Am ajuns intr-un loc in care simteam ca nu am ce cauta...nu era deloc urat sau murdar...nu aveam ce cauta pentru ca ma simteam peste limita de varsta...cu toate astea iesisem sa ma relaxez si sa ma simt bine, nu sa imi creez o stare care mi-ar fi accentuat oboseala si stress-ul...m-am decis ca trebuie sa fac ceva in privinta asta...oriunde m-as fi miscat incercam schimbul de priviri si cochetaria...a mers...brusc eram in elementul meu si am dat deoparte tot ceea ce era negativ...ma simteam de 20 de ani din nou, fara griji cum spune cantecul...
Si fetele au facut acelasi lucru; pentru ele un barbat a fost tinta jocului...toata noaptea s-au privit si isi dadeau mesaje de saracu barbat nu mai stia cu cine vorbeste si in ce parte sa isi indrepte atentia...a fost amuzant si le-a redat increderea in ceea ce sunt!!!! Blondy a ramas marcata pentru ca un anume crai de Rahova i-a spus ca nu il atrage...seara trecuta s-a apucat sa faca un sondaj de opinie prin club...dupa ce a flirtat cu masculii din jur si toti i-as spus ca este inca sexy si provocatoare, si-a recapatat buna dispozitie si a inceput sa fie asa cum o stim ...vesela, distractiva, inocenta si atragatoare in esenta...
Cu toate o facem din anumite motive intemeiate si niciodata nu dam gres...cu o singura conditie insa: FLIRTUL este un schimb de amabilitati si complimente intre doua persoane de sex opus... niciodata nu trebuie sa duca spre altceva...
(foto: askmen.com)Ca un sfat pentru toate femeile: Ar fi si pacat sa refuzi o asa placere cu satisfactii garantate. Flirteaza ca sa te simti atragatoare, flirteaza ca sa ramai tanara, flirteaza de dragul jocului. Flirteaza cand ai chef si cu cine ai chef. Flirteaza de amorul artei, numai flirteaza! Ai nevoie de flirt oricand si oriunde caci ai nevoie in fiecare zi de complimente, ai nevoie in fiecare zi sa cochetezi si sa simti ca esti inca in top.
SINGURATATE - intre senzatia de bine si depresie
De cateva zile stau si tot analizez singuratatea...daca e buna sau nu...cand e buna si cand nu...Fac parte din categoria femeilor singure si de cele mai multe ori imi da senzatia ca statutul asta mi se potriveste...ies oriunde cand vreau si cu cine vreau; nu sufar niciodata dupa o cearta cu iubitul si nici nu stau sa analizez fiecare gest sa imi dau seama daca ceea ce a spus este si ceea ce a gandit, nu strang decat hainele mele aruncate prin casa, nu gatesc decat pentru mine, nu spal decat pentru mine si tot asa; pot vorbi cu cine vreau, pot sa ajung acasa atunci cand ajung fara sa imi fac probleme legate de discutiile interminabile cu partenereul ... e bine asa... toate femeile singure se incurajeaza cu astfel de explicatii banale. Ajungem sa ne mintim singure si sa ne simtim bine cu propria minciuna.... ce ne facem atunci cand, intr-o zi, printr-o intamplare, reallizam ca singuratatea ne copleseste, realizam ca avem nevoie de cineva langa noi, ca vrem sa fim provocate emotional, ca vrem sa ajungem acasa si sa gasim totusi pe cineva care sa ne intrebe cum a fost la munca, sa ne spuna noapte buna si sa ne tina in brate atunci cand adormim....
Am constatat zilele acestea ca singuratatea = depresie...M-am mintit singura si mi-am acoperit inima cu o carapace de broasca testoasa, sa fiu sigura ca nimeni nu mai patrunde in sufletul meu; mi-am spus ca sentimentele nu au ce cauta in viata mea, mi-am luat toate masurile de precautie...Dupa ce ne-am despartit mi-am ocupat timpul cu orice si imi cream o stare de bine spunandu-mi ca nu sufar, ca sunt fericita si ca e mai bine asa....NU...nu e mai bine asa deloc; m-am asigurat ca nimeni nu imi patrunde in suflet si de fapt, sufletul era deja ocupat...un simplu gest din partea lui si realizezi tristul adevar...te-ai mintit singura! Incepi sa iti aduci aminte de ce bine era cand facea parte din viata ta, incepi sa iti aduci aminte de fluturasii din stomac pe care ii simteai cand erai in prezenta lui...te trezesti ca inima iti bate din ce in ce mai tare si lacrrimile ti se preling usor pe obraz...realizezi ca uitarea e cea mai grea...e un proces lung ce se incheie la timpul lui si niciodata cand vrem noi! Orice incercare de a ne incuia sentimentele adanc este inutila, orice incurajare este inutila...totul este inutil in asemenea privinta...Nu ai cum sa il uiti doar pocnind din degete.
Femeile care au trecut de 30 de ani, incearca sa uite de fostul si cauta distractia in alta parte...din pacate cand ajung acasa constata ca sunt singure si totul a fost doar un bine de moment care le face si mai rau in final...Cu toate astea alearga neincetat in cautarea unui substitut: intorc casa pe dos si rearanjeaza totul, muncesc mai dedicate ca niciodata, in ziua libera ies in oras, merg in cluburi si privesc in jurul lor cautand cat mai multe persoane singure doar pentru a se simti bine ca nu sunt doar ele neconsolate, ajung acasa si dorm pana a doua zi cand o iau de la capat...lupta cu ele se termina din pacate la un moment dat! Este revolutia singuratatii: vor tineretea, libertatea si distractia dar ceasul biologic le ticaie din ce in ce mai tare si vor stabilitate si liniste....se zbat intre cele doua si nu stiu ce isi mai doresc!
Pana la urma cred ca singuratatea e buna uneori... e buna pana la o anumita varsta... dupa se transforma in depresie si incepem sa ne intocmim liste cu interminabilele calitati pe care ar trebui sa le aiba partenerul ideal si constatam ca nici macar nu exista ceea ce ne dorim....
Am constatat zilele acestea ca singuratatea = depresie...M-am mintit singura si mi-am acoperit inima cu o carapace de broasca testoasa, sa fiu sigura ca nimeni nu mai patrunde in sufletul meu; mi-am spus ca sentimentele nu au ce cauta in viata mea, mi-am luat toate masurile de precautie...Dupa ce ne-am despartit mi-am ocupat timpul cu orice si imi cream o stare de bine spunandu-mi ca nu sufar, ca sunt fericita si ca e mai bine asa....NU...nu e mai bine asa deloc; m-am asigurat ca nimeni nu imi patrunde in suflet si de fapt, sufletul era deja ocupat...un simplu gest din partea lui si realizezi tristul adevar...te-ai mintit singura! Incepi sa iti aduci aminte de ce bine era cand facea parte din viata ta, incepi sa iti aduci aminte de fluturasii din stomac pe care ii simteai cand erai in prezenta lui...te trezesti ca inima iti bate din ce in ce mai tare si lacrrimile ti se preling usor pe obraz...realizezi ca uitarea e cea mai grea...e un proces lung ce se incheie la timpul lui si niciodata cand vrem noi! Orice incercare de a ne incuia sentimentele adanc este inutila, orice incurajare este inutila...totul este inutil in asemenea privinta...Nu ai cum sa il uiti doar pocnind din degete.
Femeile care au trecut de 30 de ani, incearca sa uite de fostul si cauta distractia in alta parte...din pacate cand ajung acasa constata ca sunt singure si totul a fost doar un bine de moment care le face si mai rau in final...Cu toate astea alearga neincetat in cautarea unui substitut: intorc casa pe dos si rearanjeaza totul, muncesc mai dedicate ca niciodata, in ziua libera ies in oras, merg in cluburi si privesc in jurul lor cautand cat mai multe persoane singure doar pentru a se simti bine ca nu sunt doar ele neconsolate, ajung acasa si dorm pana a doua zi cand o iau de la capat...lupta cu ele se termina din pacate la un moment dat! Este revolutia singuratatii: vor tineretea, libertatea si distractia dar ceasul biologic le ticaie din ce in ce mai tare si vor stabilitate si liniste....se zbat intre cele doua si nu stiu ce isi mai doresc!
Pana la urma cred ca singuratatea e buna uneori... e buna pana la o anumita varsta... dupa se transforma in depresie si incepem sa ne intocmim liste cu interminabilele calitati pe care ar trebui sa le aiba partenerul ideal si constatam ca nici macar nu exista ceea ce ne dorim....
Daca am putea citi gandurile....
Cum ar fi daca intr-o zi ne-am trezi si am putea auzi gandurile celui de langa noi? Am putea auzi fiecare farama de cuget, fiecare traire a iubitului nostru...am trai cu siguranta intr-o lume in care minciuna nu si-ar avea locul, o lume in care interesele ascunse ar fi evidente si interesul pentru ceva anume nu ar mai constitui un secret dar, si o lume in care elementul surpriza nu ar mai exista!!!
Exista ca in orice o parte pozitiva si una negativa a acestui aspect!!!
Toate ne-am imaginat la un moment dat in viata cum ar fi daca am avea puteri supranaturale si am putea sti in orice clipa ce gandeste partenerul nostru...partea buna ar fi ca nu am mai suferi! Stim la ce sa ne asteptam de la bun inceput si nu ne-am mai face iluzii in legatura cu o eventuala poveste minunata; am cunoaste sentimentele reale ale iubitului nostru fara sa ne mai chinuim sa interpretam un gest anume; am cunoaste parerea lui reala legata de vestimantatia noastra, despre cum aratam dimineata fara machiaj, despre tabieturile noastre pe care cu siguranta le urasc si ne-o spun din complezenta ca iubesc felul in care ne bem cafeaua sau ne frecam la ochi inainte sa ne ridicam din pat, despre pasiunea noastra legata de pantofi sau despre nenumaratele creme pe care le cumparam si pe care le cam uitam prin dulap de cele mai multe ori, am sti cu siguranta toate aspectele legate de viata lui si ceea ce simte in legatura cu orice aspect al vietii sale si al vietii noastre....Daca am putea citi gandurile am sti ce cadou vom primi de ziua noastra sau cu ocazia diferitelor aniversari si astfel i-am putea spune limpede cat de mult uram sau iubim ceea ce vom primi... vom sti cu siguranta cand este pregatit sa ne ceara de sotie sau cand isi face curaj sa se gandeasca la a avea un copil nu numai din teama de a ne pierde...
Partea negativa a aspectului...dispare elementul surpriza, dispare intimitatea de care fiecare dintre noi avem atata nevoie, nu vom mai avea parte de certurile dupa care abia asteptam sa ne impacam, nu ne vom mai bucura sincer de complimentele legate de realizarile noastre care, pentru ei poate nu inseamna nimic - si totusi incearca sa ne faca sa fim si mai mandre - nu ne vom mai bucura asa mult cand ne va spune "Te Iubesc!" cand poate o face doar pentru a ne aduce aminte de faptul ca sunt langa noi sau pentru ca tocmai s-au intors din alta casa si vor sa ne ascunda acest aspect. Niciodata nu vom mai fi surprinse cand ne lauda mancarea pe care noi stim ca am cam gresit-o si nu vom mai fi atat de incantate cand accepta de dragul nostru sa se plimbe ore in sir prin parc sau sa asiste la un concert al unei formatii de care nu vor sa auda sau sa ne insoteasca la teatru sau un spectacol de patinaj artistic unde cu siguranta vor adormi pe scaun dupa primele 10 minute....
Daca am putea citi gandurile probabil ca ne-am revizui atitudinea si am sti cum sa procedam in anumite situatii, am invata sa acordam atentie unor nimicuri care fac parte din noi si el le uraste dar le tolereaza, ne-am gandi cu siguranta sa mergem in vizita la parinti fara sa ii mai taram dupa noi si sa le oferim cateva ore de chin... ne-am gandi cu siguranta ca fiecare are dreptul la intimitatea si la tabieturile sale, ca fiecare dintre noi este liber sa aiba secretele sale ... fiecare dintre noi are nevoie de libertate si ca, ca si ei, si noi uram din tot sufletul anumite parti ale sale insa poate asta este secretul...ajungem sa uram nimicurile pe care el le iubeste iar, cand renunta la ele de dragul nostru...noi incepem sa le simtim lipsa....
Deci...cum ar fi daca am putea citi gandurile....faceti un exercitiu de imaginatie si raspundeti-va singure...
PS: Acest articol este inspirat de dragul meu coleg "Motanelul" si dedicat iubitei mele prietene fara de cara nu as putea trai, sumpa mea Veve...
Exista ca in orice o parte pozitiva si una negativa a acestui aspect!!!
Toate ne-am imaginat la un moment dat in viata cum ar fi daca am avea puteri supranaturale si am putea sti in orice clipa ce gandeste partenerul nostru...partea buna ar fi ca nu am mai suferi! Stim la ce sa ne asteptam de la bun inceput si nu ne-am mai face iluzii in legatura cu o eventuala poveste minunata; am cunoaste sentimentele reale ale iubitului nostru fara sa ne mai chinuim sa interpretam un gest anume; am cunoaste parerea lui reala legata de vestimantatia noastra, despre cum aratam dimineata fara machiaj, despre tabieturile noastre pe care cu siguranta le urasc si ne-o spun din complezenta ca iubesc felul in care ne bem cafeaua sau ne frecam la ochi inainte sa ne ridicam din pat, despre pasiunea noastra legata de pantofi sau despre nenumaratele creme pe care le cumparam si pe care le cam uitam prin dulap de cele mai multe ori, am sti cu siguranta toate aspectele legate de viata lui si ceea ce simte in legatura cu orice aspect al vietii sale si al vietii noastre....Daca am putea citi gandurile am sti ce cadou vom primi de ziua noastra sau cu ocazia diferitelor aniversari si astfel i-am putea spune limpede cat de mult uram sau iubim ceea ce vom primi... vom sti cu siguranta cand este pregatit sa ne ceara de sotie sau cand isi face curaj sa se gandeasca la a avea un copil nu numai din teama de a ne pierde...
Partea negativa a aspectului...dispare elementul surpriza, dispare intimitatea de care fiecare dintre noi avem atata nevoie, nu vom mai avea parte de certurile dupa care abia asteptam sa ne impacam, nu ne vom mai bucura sincer de complimentele legate de realizarile noastre care, pentru ei poate nu inseamna nimic - si totusi incearca sa ne faca sa fim si mai mandre - nu ne vom mai bucura asa mult cand ne va spune "Te Iubesc!" cand poate o face doar pentru a ne aduce aminte de faptul ca sunt langa noi sau pentru ca tocmai s-au intors din alta casa si vor sa ne ascunda acest aspect. Niciodata nu vom mai fi surprinse cand ne lauda mancarea pe care noi stim ca am cam gresit-o si nu vom mai fi atat de incantate cand accepta de dragul nostru sa se plimbe ore in sir prin parc sau sa asiste la un concert al unei formatii de care nu vor sa auda sau sa ne insoteasca la teatru sau un spectacol de patinaj artistic unde cu siguranta vor adormi pe scaun dupa primele 10 minute....
Daca am putea citi gandurile probabil ca ne-am revizui atitudinea si am sti cum sa procedam in anumite situatii, am invata sa acordam atentie unor nimicuri care fac parte din noi si el le uraste dar le tolereaza, ne-am gandi cu siguranta sa mergem in vizita la parinti fara sa ii mai taram dupa noi si sa le oferim cateva ore de chin... ne-am gandi cu siguranta ca fiecare are dreptul la intimitatea si la tabieturile sale, ca fiecare dintre noi este liber sa aiba secretele sale ... fiecare dintre noi are nevoie de libertate si ca, ca si ei, si noi uram din tot sufletul anumite parti ale sale insa poate asta este secretul...ajungem sa uram nimicurile pe care el le iubeste iar, cand renunta la ele de dragul nostru...noi incepem sa le simtim lipsa....
Deci...cum ar fi daca am putea citi gandurile....faceti un exercitiu de imaginatie si raspundeti-va singure...
PS: Acest articol este inspirat de dragul meu coleg "Motanelul" si dedicat iubitei mele prietene fara de cara nu as putea trai, sumpa mea Veve...
de ce nu ne mai casatorim
Nu am visat niciodata la ziua in care ma voi marita! Inca de mica spuneam ca eu nu o sa ma marit niciodata! Imi aduc aminte si acum reactia mamei mele: Mai copilule! Nu sti ce vorbesti! Da-ti una peste gura....auzeam apoi povestile colegelor si prietenelor care abia asteptau sa imbrace rochia de mireasa, care visau la ziua aceea si traiau pentru momentul in care vor spune "Da"; sa nu mai zic de aglomeratia de la nunti in momentul aruncarii buchetului. Un spectacol demn de toata jena...stateam tot timpul pe margine si ma amuzam teribil privind imbulzeala si disperarea femeilor necasatorite! Nu am inteles niciodata isteria momentului si bucuria triumfului celei mai indraznete care parca tocmai cucerise lumea...prinsese un buchet de flori care oricum se ofileste...
In ultima vreme intamplarea a facut sa tot dau peste foste colege din scoala generala sau din liceu...dupa 5 minute de palavrageala, totul se rezuma la stupidele intrebari: Te-ai maritat? Ai copii? - bineinteles ca inainte sa apuc sa raspund, tineau sa imi precizeze ele mai intai: Eu m-am maritat acum"x" ani si am si 1, 2 sau 3 copii (depinde de caz)...o spuneau cu atata mandrie de parca si-ar fi atins scopul in viata! Cand spuneam ca raspunsul intrebarilor este "NU" se uitau la mine de parca as fi fost cel mai trist om de pe fata pamantului; ba chiar mai si spunea: "Eh, lasa! Ce e al tau e pus deoparte! O sa vezi tu...apare cand nici nu te astepti!" - De unde pana cand compatimirea asta, nu inteleg - De ce esti compatimita pentru ca ai 30 de ani si nu ai copii si nici maritata nu esti? Nu vreau copii in momentul de fata! Inca imi traiesc viata si nu consider ca am ajuns la momentul in care sa mai vreau sa fac un copil...
Cand vine vorba de casatorie lucrurile stau altfel! Te mariti - din momentul acela toata viata ta se schimba; libertatea iti este ingradita; nu mai poti fi copil atunci cand vrei - esti maritata deci prin definitie trebuie sa fi matura, responsabila, casnica, calculata, sa uiti trecutul si sa gandesti totul in perspectiva...practic ajungi sa te intorci la 180 de grade si sa revizuiesti tot ceea ce ai fost pana atunci! Actele alea semnate iti dau cumva sentimentul ca GATA - El este posesia ta si TU ii apartii lui!!! Intimitatea ta dispare; niciodata nu o sa mai ai timp de stat TU in gandurile tale, nu mai poti sa te opresti la o cafea ore in sir cu prietenele ca el te asteapta acasa si trebuie sa aiba mancarea facuta, rufele spalate si calcate, berea rece si tu dornica de orice are el el chef....Ma sufoca astfel de ganduri si nu m-am vazut niciodata in postura de "sotie"!!!!
Cum spuneam si astazi tatalui meu: "Mai copilaresc"! O cunostinta imi recomanda sa nu ma casatoresc prea devreme...I-am spus: am 30 de ani si nu imi trece inca prin cap sa ajung acolo! Mi-a spus: Foarte bine! Bravo! - Am cunoscut o multitudine de oameni care au trait impreuna multi ani iar dupa ce s-au casatorit nici nu au asteptat un an si deja erau divortati!!!
Din ce in ce mai putin cupluri aleg sa isi uneasca destinele din varii motive... eu cred ca de fapt in final totul se rezuma la teama de ingradire a libertatii fiecaruia, teama de responsabilitate; teama de schimbare...
Intotdeauna gasim o persoana langa care ne-am dori sa ramanem o vesnicie insa, fara sa ne gandim la casatorie - ne e mai bine asa! Daca se poate ca fiecare sa aiba casa lui, atunci relatia este perfecta! Mai stam din cand in cand la mine, apoi cateva zile la tine...cand simtim nevoia de aer - fiecare doarme la casa lui - asa totul merge bine si sansele de despartire se diminueaza...asa suntem siguri ca nu pierdem nimic din ceea ce aveam!!
Daca in urma cu 20-30 de ani tinerii se cunosteau, faceau cateva plimbari in parc, apoi se logodeau, faceau un copil si viata mergea mai departe ca asa trebuie sa fie, acum ni se pare absolut iesit din comun sa ne mai comportam astfel! Femeile decid sa isi intemeieze o familie dupa 30 de ani, poate chiar la 40, barbatii la fel iar rata natalitatii scade simtitor!!! Copiii au cate doua nume de familie pentru ca asa e in ziua de azi...
Am intrebat cateva persoane de ce nu se casatoresc. Raspunsul a fost acelasi in toate cazurile: "De ce sa ma insor (marit)? Imi e mai bine asa!!! Daca ne certam, imi iau jucariile si plec!!! De ce sa ma mai tarasc prin tribunale sa divortez pentru ca nu ne mai intelegem dupa nu stiu cati ani cand pot foarte bine sa traiesc asa?!"
Nimeni nu isi mai doreste sa se casatoreasca in ziua de azi! Cariera primeaza si in cazul femeilor de data asta! Dupa aia vine si alegerea barbatului potrivit care sa indeplineasca toate criteriile necesare pentru a fi tatal copiilor ei si pentru a-i fi alaturi pe parcursul vietii! Pragmatica idee insa din pacate cam asa stam ...
Toate femeile au visat sa-si gaseasca printul care sa le iubesca in fiecare zi mai mult, sa-si gaseasca jumatatea aceea care sa le completeze intrutotul, sa fie fericite si viata lor sa fie magie.... daca sunt norocoase il gasesc insa fac orice sa isi prelungeasca starea de dinainte de casatorie si cauta motive sa nu o faca.... pana la urma tuturor ne e frica dintr-un motiv sau altul sa ne casatorim...fie ca avem in preajma exemple elocvente de casnicii destramate; fie ca am observat atent parintii nostri si am ramas cu sechele, fie ca pur si simplu ne lasam influentati de celibatarii din cercul nostru de prieteni sau pentru ca asa simtim... NU NE MAI CASATORIM...
In ultima vreme intamplarea a facut sa tot dau peste foste colege din scoala generala sau din liceu...dupa 5 minute de palavrageala, totul se rezuma la stupidele intrebari: Te-ai maritat? Ai copii? - bineinteles ca inainte sa apuc sa raspund, tineau sa imi precizeze ele mai intai: Eu m-am maritat acum"x" ani si am si 1, 2 sau 3 copii (depinde de caz)...o spuneau cu atata mandrie de parca si-ar fi atins scopul in viata! Cand spuneam ca raspunsul intrebarilor este "NU" se uitau la mine de parca as fi fost cel mai trist om de pe fata pamantului; ba chiar mai si spunea: "Eh, lasa! Ce e al tau e pus deoparte! O sa vezi tu...apare cand nici nu te astepti!" - De unde pana cand compatimirea asta, nu inteleg - De ce esti compatimita pentru ca ai 30 de ani si nu ai copii si nici maritata nu esti? Nu vreau copii in momentul de fata! Inca imi traiesc viata si nu consider ca am ajuns la momentul in care sa mai vreau sa fac un copil...
Cand vine vorba de casatorie lucrurile stau altfel! Te mariti - din momentul acela toata viata ta se schimba; libertatea iti este ingradita; nu mai poti fi copil atunci cand vrei - esti maritata deci prin definitie trebuie sa fi matura, responsabila, casnica, calculata, sa uiti trecutul si sa gandesti totul in perspectiva...practic ajungi sa te intorci la 180 de grade si sa revizuiesti tot ceea ce ai fost pana atunci! Actele alea semnate iti dau cumva sentimentul ca GATA - El este posesia ta si TU ii apartii lui!!! Intimitatea ta dispare; niciodata nu o sa mai ai timp de stat TU in gandurile tale, nu mai poti sa te opresti la o cafea ore in sir cu prietenele ca el te asteapta acasa si trebuie sa aiba mancarea facuta, rufele spalate si calcate, berea rece si tu dornica de orice are el el chef....Ma sufoca astfel de ganduri si nu m-am vazut niciodata in postura de "sotie"!!!!
Cum spuneam si astazi tatalui meu: "Mai copilaresc"! O cunostinta imi recomanda sa nu ma casatoresc prea devreme...I-am spus: am 30 de ani si nu imi trece inca prin cap sa ajung acolo! Mi-a spus: Foarte bine! Bravo! - Am cunoscut o multitudine de oameni care au trait impreuna multi ani iar dupa ce s-au casatorit nici nu au asteptat un an si deja erau divortati!!!
Din ce in ce mai putin cupluri aleg sa isi uneasca destinele din varii motive... eu cred ca de fapt in final totul se rezuma la teama de ingradire a libertatii fiecaruia, teama de responsabilitate; teama de schimbare...
Intotdeauna gasim o persoana langa care ne-am dori sa ramanem o vesnicie insa, fara sa ne gandim la casatorie - ne e mai bine asa! Daca se poate ca fiecare sa aiba casa lui, atunci relatia este perfecta! Mai stam din cand in cand la mine, apoi cateva zile la tine...cand simtim nevoia de aer - fiecare doarme la casa lui - asa totul merge bine si sansele de despartire se diminueaza...asa suntem siguri ca nu pierdem nimic din ceea ce aveam!!
Daca in urma cu 20-30 de ani tinerii se cunosteau, faceau cateva plimbari in parc, apoi se logodeau, faceau un copil si viata mergea mai departe ca asa trebuie sa fie, acum ni se pare absolut iesit din comun sa ne mai comportam astfel! Femeile decid sa isi intemeieze o familie dupa 30 de ani, poate chiar la 40, barbatii la fel iar rata natalitatii scade simtitor!!! Copiii au cate doua nume de familie pentru ca asa e in ziua de azi...
Am intrebat cateva persoane de ce nu se casatoresc. Raspunsul a fost acelasi in toate cazurile: "De ce sa ma insor (marit)? Imi e mai bine asa!!! Daca ne certam, imi iau jucariile si plec!!! De ce sa ma mai tarasc prin tribunale sa divortez pentru ca nu ne mai intelegem dupa nu stiu cati ani cand pot foarte bine sa traiesc asa?!"
Nimeni nu isi mai doreste sa se casatoreasca in ziua de azi! Cariera primeaza si in cazul femeilor de data asta! Dupa aia vine si alegerea barbatului potrivit care sa indeplineasca toate criteriile necesare pentru a fi tatal copiilor ei si pentru a-i fi alaturi pe parcursul vietii! Pragmatica idee insa din pacate cam asa stam ...
Toate femeile au visat sa-si gaseasca printul care sa le iubesca in fiecare zi mai mult, sa-si gaseasca jumatatea aceea care sa le completeze intrutotul, sa fie fericite si viata lor sa fie magie.... daca sunt norocoase il gasesc insa fac orice sa isi prelungeasca starea de dinainte de casatorie si cauta motive sa nu o faca.... pana la urma tuturor ne e frica dintr-un motiv sau altul sa ne casatorim...fie ca avem in preajma exemple elocvente de casnicii destramate; fie ca am observat atent parintii nostri si am ramas cu sechele, fie ca pur si simplu ne lasam influentati de celibatarii din cercul nostru de prieteni sau pentru ca asa simtim... NU NE MAI CASATORIM...
sex virtual...de ce si cu cine?
Aud din ce in ce mai des povestioare amuzante despre sex...prin sms sau prin intermediul internetului...la ce ne foloseste? cine o face? de ce? cu cine? - recunoastem sau nu, cu totii am fost tentati sa incercam cu o anumita persoana din viata noastra la un moment dat...Poate fi vorba despre o relatie la distanta iar cei doi sa o faca pentru a mentine "flacara aprinsa"; poate fi vorba despre iubitul nostru pe care vrem sa il incitam putin la birou pentru ca abia il asteptam acasa si ne dorim o seara iesita din comun; poate fi vorba despre "fuck buddy" si atunci o facem pentru ca el sa nu uite de noi sau o facem pentru ca ne place...
Barbatul ales nu este niciodata proaspata achizitie - este intotdeauna cel in care avem incredere deplina, cel despre care stim ca nu ne poate dezamagi in privinta asta...
Eu am avut doua astfel de persoane. In tren, in drum spre el...ne dadeam mesaje excitante ....Bucuresti-Sinaia - am consumat bateria la telefon mentinand starea aceea de dinainte de o partida nebuna...am stat si m-am gandit acum ca intotdeauna astfel de mesaje primite si date ne mentin intr-o stare de beatitudine, ne dezinhiba iar ceea ce urmeaza este mai mult decat o simpla seara cu iubitul....
A doua persoana este un barbat deosebit in viata mea; este povestea mea si singurul pentru care am simtit iubirea adevarata! Nu este in tara si vorbim pe mess de fiecare data cand avem timp la dispozitie! Am ramas prieteni si totusi...ne-am despartit in urma cu 7 ani....anul trecut ne-am revazut pentru o ora la o cafea si l-am gasit neschimbat - il doream la fel ca inainte - ii povestesc tot ce se intampla in viata mea si, cumva, intotdeauna sfarsim prin a ne incita unul pe celalalt - ne mentinem "flacara" aprinsa pentru momentul in care o sa ne vedem...ne imaginam de fiecare data ca suntem in alt loc, in alta atmosfera si niciodata nu este la fel ...
Blondy are web cam pentru al ei best friend si "fuck buddy" ...nu se satura niciodata unul de celalalt...nu au timp la dispozitie si nici spatiu de desfasurare asa ca se vad in astfel de ipostaze destul de rar...internetul este locul in care se intalnesc pentru a-si descrie fanteziile si a se mai calma pana la urmatorul "real thing"....
La ce foloseste? - cum spuneam, daca este vorba de SMS - te opreste din ceea ce faci, te incita, te face sa iti iei o pauza si incepi sa visezi cum ar fi daca insa de fiecare data tensiunea creste... Cand discutam de internet - e cu totul altceva - esti in "real time" si astfel ajjungi sa iti calmezi hormonii, transpunerea intr-un spatiu visat de amandoi este mult mai usoara si senzatia este mult mai puternica - dupa o astfel de experienta intervine calmul intotdeauna :)
Din pacate astfel de aventuri nu sunt intotdeauna de bun augur!!! Daca sunteti tentate sa aveti escapade de gen...ganditi-va inainte cu cine pentru ca asemenea aventuri pot duce destul de departe daca nu cunoasteti total partenerul...nu va lasati prada unor necunoscuti pentru ca riscati sa ajungeti vedete porno in spatiul virtual si atunci incepeti sa va intrebati cum de s-a putut intampla asa ceva...exista o sumedenie de metode si tertipuri prin care o persoana va poate determina sa ajungeti in posturi mai putin ortodoxe din spatele calculatorului...intimitatea nu mai exista si niciodata nu veti fi doar voi doi ...te trezesti ca esti tu si restul lumii care te priveste!!! Daca nu aveti incredere totala in partenerul virtual nu o faceti caci consecintele sunt grave...
Barbatul ales nu este niciodata proaspata achizitie - este intotdeauna cel in care avem incredere deplina, cel despre care stim ca nu ne poate dezamagi in privinta asta...
Eu am avut doua astfel de persoane. In tren, in drum spre el...ne dadeam mesaje excitante ....Bucuresti-Sinaia - am consumat bateria la telefon mentinand starea aceea de dinainte de o partida nebuna...am stat si m-am gandit acum ca intotdeauna astfel de mesaje primite si date ne mentin intr-o stare de beatitudine, ne dezinhiba iar ceea ce urmeaza este mai mult decat o simpla seara cu iubitul....
A doua persoana este un barbat deosebit in viata mea; este povestea mea si singurul pentru care am simtit iubirea adevarata! Nu este in tara si vorbim pe mess de fiecare data cand avem timp la dispozitie! Am ramas prieteni si totusi...ne-am despartit in urma cu 7 ani....anul trecut ne-am revazut pentru o ora la o cafea si l-am gasit neschimbat - il doream la fel ca inainte - ii povestesc tot ce se intampla in viata mea si, cumva, intotdeauna sfarsim prin a ne incita unul pe celalalt - ne mentinem "flacara" aprinsa pentru momentul in care o sa ne vedem...ne imaginam de fiecare data ca suntem in alt loc, in alta atmosfera si niciodata nu este la fel ...
Blondy are web cam pentru al ei best friend si "fuck buddy" ...nu se satura niciodata unul de celalalt...nu au timp la dispozitie si nici spatiu de desfasurare asa ca se vad in astfel de ipostaze destul de rar...internetul este locul in care se intalnesc pentru a-si descrie fanteziile si a se mai calma pana la urmatorul "real thing"....
La ce foloseste? - cum spuneam, daca este vorba de SMS - te opreste din ceea ce faci, te incita, te face sa iti iei o pauza si incepi sa visezi cum ar fi daca insa de fiecare data tensiunea creste... Cand discutam de internet - e cu totul altceva - esti in "real time" si astfel ajjungi sa iti calmezi hormonii, transpunerea intr-un spatiu visat de amandoi este mult mai usoara si senzatia este mult mai puternica - dupa o astfel de experienta intervine calmul intotdeauna :)
Din pacate astfel de aventuri nu sunt intotdeauna de bun augur!!! Daca sunteti tentate sa aveti escapade de gen...ganditi-va inainte cu cine pentru ca asemenea aventuri pot duce destul de departe daca nu cunoasteti total partenerul...nu va lasati prada unor necunoscuti pentru ca riscati sa ajungeti vedete porno in spatiul virtual si atunci incepeti sa va intrebati cum de s-a putut intampla asa ceva...exista o sumedenie de metode si tertipuri prin care o persoana va poate determina sa ajungeti in posturi mai putin ortodoxe din spatele calculatorului...intimitatea nu mai exista si niciodata nu veti fi doar voi doi ...te trezesti ca esti tu si restul lumii care te priveste!!! Daca nu aveti incredere totala in partenerul virtual nu o faceti caci consecintele sunt grave...
De ce suntem parasite...
Este o problema care ne macina de fiecare data cand ne aflam intr-o asemenea situatie! Fie ca discutam despre o relatie de lunga durata sau una pe care de abia am inceput-o si el dispare ca si cum niciodata nu am facut parte din viata lui, ne intrebam intotdeauana "de ce?"...si mai ales "cu ce am gresit?"....ne strangem prietenele si incepe dezbaterea pe tema. Ele vor fi de partea ta si te vor incuraja, iti vor spune ca nu trebuie sa suferi, ca tu nu ai facut nimic care sa il determine sa plece de langa tine, ca numai el este vinovat si mai ales ca nu te merita. Cu toate astea, ne reluam in minte fiecare clipa traita impreuna si ne gandim de ce...in stare de despartire proaspata suntem absolut sigure ca nimic din ceea ce am facut nu l-ar fi putut determina sa ne paraseasca...noi niciodata nu gresim cu nimic intr-o relatie!!! Asta este mentalitatea tipic feminina...asa ne incurajam singure si ne simtim bine in pielea noastra; noi reprezentam perfectiunea intruchipata ca doar suntem femei deci, prin definitie, nu am fi avut cum sa gresim cu ceva vreodata.... Nu sustin o asemenea teorie deloc. Motivele trebuiesc cautate in noi...Nici noi nu parasim fara motiv...noi ne retragem pentru ca este prea posesiv, ca nu ne mai place felul in care mesteca guma, ca ne deranjeaza pasiunea lui pentru calculatoare, ca ni se pare ca petrece prea multa vreme in compania prietenilor si astfel ne neglijeaza, parasim barbatii pentru ca am constatat ca nu mai avem acelasi scop in viata; pentru ca nu se pot mula dupa starile noastre; ca nu inteleg pasiunea noastra pentru pantofi sau pentru o anume emisiune; parasim barbatii pentru ca isi arunca hainele prin dormitor si noi ne simtim obligate sa le strangem si o multitudine de pentru ca....
Am parasit si am fost parasita la randul meu... atunci cand decizia mi-a apartinut am cautat intotdeauna sa explic motivul...pentru ca nu il mai gaseam la fel de atragator ca la inceput; apoi am parasit un barbat pentru ca facea tot timpul numai si numai ceea ce imi doream eu; apoi pentru ca ma suna de prea multe ori si tot asa....
Pana la urma, femeile au intotdeauna un motiv pentru care nu isi mai doresc sa continue o relatie...Si barbatii...misterul este ca ei niciodata nu isi explica plecarile si ne lasa pe noi sa ne gandim cam care ar fi fost motivul pentru care nu ne mai vor...oare pentru ca nu ii mai atragem ca la inceput? pentru ca intotdeauna intarziem? pentru ca si-au gasit pe altcineva? pentru ca....ce?
Cand am fost parasita m-am intrebat si eu de ce...ca orice femeie...unul din barbatii care au decis sa plece din viata mea a avut curajul sa imi si motiveze despartirea. Mi-a spus ca eu sunt o fiinta mult prea deosebita si ca nu ma merita! Plus ca eu intotdeauna sunt atat de sigura pe mine incat de multe ori intimidez barbatii si niciunul nu isi doreste o femeie mai puternica decat el....initial am ras si apoi am inceput sa ma documentez; in ceea ce priveste atitudinea, multi prieteni i-au dat lui dreptate; cat despre cat de "mult prea deosebita" sunt eu...nici acum nu am reusit sa rezolv ecuatia asta.... cazul l-am rezolvat...
Am ramas insa cu o necunoscuta de ceva timp si sper ca intr-o zi cu soare sa mi se limpezeasca ideile in aceasta privinta. M-am reintalnit la un moment dat in viata cu prima mea iubire (evident un coleg de liceu care imi era cel mai bun prieten; era acea iubire secreta din adolescenta)... am iesit la cafea, am recuperat timpul pierdut si ne-am spus tot ce am facut in ultimii ani de cand nu ne vazuseram pe plan personal si profesional, ne-am inteles de minune si ma gandeam ca in sfarsit am gasit un om care se afla pe aceeasi lungime de unda cu mine si care a ajuns la un grad de maturitate pe care il cautam. Am trecut printr-un moment dificil in viata si a fost langa mine sa ma tina de mana, sa imi deschida ochii si sa imi spuna ca "e mai bine asa", il simteam langa mine si atunci cand nu era... cred ca incepusem sa ma indragostesc...am facut pentru el ceea ce nu prea imi aduc aminte sa fi facut de prea multe ori: am colindat magazinele ore sin sir sa ii gasesc cadoul potrivit de Craciun in loc sa imi caut eu geanta, cizmele sau rochia mult visate....Ajunul l-am petrecut impreuna. Am stat ore intregi si ne-am amuzat de povesti cu si despre cunostinte comune...pana spre dimineata...cand ochii ni se inchideau am mers sa ii dau cadoul de la Mos Craciun...pentru prima data aveam emotii...i-a placut...m-a luat in brate si m-a sarutat...a fost o noapte frumoasa si am adormit in bratele lui tinundu-ne de mana ca doi copii....a doua zi ne-am indreptat atentia impreuna catre familiile noastre caci asa e frumos de Craciun....am fost fericita si simteam ca plutesc....de atunci nu mai stiu nimic de el...m-am gandit de un milion de ori ce s-a intamplat si cu ce am gresit; daca a fost vina mea sau a lui.... nici pana acum nu imi pot explica o asemenea fuga....
Ganditi-va si analizati....pana la urma...de ce suntem parasiti?
Am parasit si am fost parasita la randul meu... atunci cand decizia mi-a apartinut am cautat intotdeauna sa explic motivul...pentru ca nu il mai gaseam la fel de atragator ca la inceput; apoi am parasit un barbat pentru ca facea tot timpul numai si numai ceea ce imi doream eu; apoi pentru ca ma suna de prea multe ori si tot asa....
Pana la urma, femeile au intotdeauna un motiv pentru care nu isi mai doresc sa continue o relatie...Si barbatii...misterul este ca ei niciodata nu isi explica plecarile si ne lasa pe noi sa ne gandim cam care ar fi fost motivul pentru care nu ne mai vor...oare pentru ca nu ii mai atragem ca la inceput? pentru ca intotdeauna intarziem? pentru ca si-au gasit pe altcineva? pentru ca....ce?
Cand am fost parasita m-am intrebat si eu de ce...ca orice femeie...unul din barbatii care au decis sa plece din viata mea a avut curajul sa imi si motiveze despartirea. Mi-a spus ca eu sunt o fiinta mult prea deosebita si ca nu ma merita! Plus ca eu intotdeauna sunt atat de sigura pe mine incat de multe ori intimidez barbatii si niciunul nu isi doreste o femeie mai puternica decat el....initial am ras si apoi am inceput sa ma documentez; in ceea ce priveste atitudinea, multi prieteni i-au dat lui dreptate; cat despre cat de "mult prea deosebita" sunt eu...nici acum nu am reusit sa rezolv ecuatia asta.... cazul l-am rezolvat...
Am ramas insa cu o necunoscuta de ceva timp si sper ca intr-o zi cu soare sa mi se limpezeasca ideile in aceasta privinta. M-am reintalnit la un moment dat in viata cu prima mea iubire (evident un coleg de liceu care imi era cel mai bun prieten; era acea iubire secreta din adolescenta)... am iesit la cafea, am recuperat timpul pierdut si ne-am spus tot ce am facut in ultimii ani de cand nu ne vazuseram pe plan personal si profesional, ne-am inteles de minune si ma gandeam ca in sfarsit am gasit un om care se afla pe aceeasi lungime de unda cu mine si care a ajuns la un grad de maturitate pe care il cautam. Am trecut printr-un moment dificil in viata si a fost langa mine sa ma tina de mana, sa imi deschida ochii si sa imi spuna ca "e mai bine asa", il simteam langa mine si atunci cand nu era... cred ca incepusem sa ma indragostesc...am facut pentru el ceea ce nu prea imi aduc aminte sa fi facut de prea multe ori: am colindat magazinele ore sin sir sa ii gasesc cadoul potrivit de Craciun in loc sa imi caut eu geanta, cizmele sau rochia mult visate....Ajunul l-am petrecut impreuna. Am stat ore intregi si ne-am amuzat de povesti cu si despre cunostinte comune...pana spre dimineata...cand ochii ni se inchideau am mers sa ii dau cadoul de la Mos Craciun...pentru prima data aveam emotii...i-a placut...m-a luat in brate si m-a sarutat...a fost o noapte frumoasa si am adormit in bratele lui tinundu-ne de mana ca doi copii....a doua zi ne-am indreptat atentia impreuna catre familiile noastre caci asa e frumos de Craciun....am fost fericita si simteam ca plutesc....de atunci nu mai stiu nimic de el...m-am gandit de un milion de ori ce s-a intamplat si cu ce am gresit; daca a fost vina mea sau a lui.... nici pana acum nu imi pot explica o asemenea fuga....
Ganditi-va si analizati....pana la urma...de ce suntem parasiti?
cum reactionam la vederea "lui" cand....
As vrea sa ii multumesc iubitei mele prietene, Blondy, care este pentru mine un izvor nesecatuit de inspiratie...Inca de la bun inceput am precizat ca scrierile mele sunt intamplari de viata reale, sunt trairile a trei femei in care, cu siguranta, se regasesc majoritatea reprezentantelor sexului frumos...Seara trecuta a fost o adevarata aventura! Mi-am readus aminte de nebuniile vietii mele, de momentele in care ma intalneam in locuri publice cu "atacantul" meu Pisoi (cel cu care am avut o aventura timp de 12 ani)...au fost o multitudine de intalniri intre noi, intalniri in care nu ne puteam vorbi si parca totul era mult mai incitant...asa a patit si ea aseara! Am ajuns in fata clubului si la coada pe cine vedem noi? "El" - "fuck buddy" si prietenul ei cel mai bun! I-am spus: Sti ce ar fi cel mai tare? Sa aiba masa langa noi! - ei bine, asa a fost! Legile lui Murphy functioneaza! O noapte intre fete s-a transformat in film! Se vedeau mai atragatori ca niciodata! A fost "fructul interzis"....schimb de priviri si provocari...un joc incitant ce i-a facut pe amandoi sa realizeze mai mult ca oricand ce inseamna unul pentru celalalt! Ii priveam si mi-am adus aminte de trairile mele...de momentele cand ma vedeam cu "el" si era impreuna cu "ea"...ne faceam semne discrete si ieseam din club sa ne vedem afara. Ieseam ca doi straini, ne vedeam afara si ne strangeam in brate atat de tare...ne pierdeam in ganduri si traiam pentru momentul acela...Ea nu a avut parte decat de priviri intense....
Stau si ma gandesc acum....cum trebuie sa ne comportam atunci cand ne vedem cu "el"? Daca vrem sa nu terminam totul, cel mai indicat este sa ne prefacem ca nu ne cunoastem si apoi, la urmatoarea intalnire magia isi spune cuvantul...in astfel de momente realizam cat insemnam unul pentru celalalt, realizam in acelasi timp ca "eu" si "el" nu vom forma niciodata "noi" dar, "eu" si "el" vom avea intotdeauna acel "ceva" care ne da o satisfactie nebuna!!! Nu este vorba niciodata de a cincea roata la caruta ci despre un lucru frumos, ceva ce fiecare din noi traim doar o singura data in viata si de care ne vom aduce aminte toata viata cu drag...
Din punctul de vedere al barbatului lucrurile stau la fel...au pe cineva langa ei insa intotdeauna apare o "ea" care le completeaza viata si de care se ataseaza, la care nu vor si nu pot sa renunte...este "ea" care intotdeauna va avea acel ceva al ei care ii atrage ca un magnet...chiar daca nu se vad o saptamana, o luna sau doua, mereu se vor gandi la ea si mereu isi vor dori sa o auda si sa o revada! Si asta se va intampla: se revad intotdeauna ca si cand timpul pentru ei s-a oprit, ceasul arata intotdeauna aceeasi ora..."ora lor"
Stau si ma gandesc acum....cum trebuie sa ne comportam atunci cand ne vedem cu "el"? Daca vrem sa nu terminam totul, cel mai indicat este sa ne prefacem ca nu ne cunoastem si apoi, la urmatoarea intalnire magia isi spune cuvantul...in astfel de momente realizam cat insemnam unul pentru celalalt, realizam in acelasi timp ca "eu" si "el" nu vom forma niciodata "noi" dar, "eu" si "el" vom avea intotdeauna acel "ceva" care ne da o satisfactie nebuna!!! Nu este vorba niciodata de a cincea roata la caruta ci despre un lucru frumos, ceva ce fiecare din noi traim doar o singura data in viata si de care ne vom aduce aminte toata viata cu drag...
Din punctul de vedere al barbatului lucrurile stau la fel...au pe cineva langa ei insa intotdeauna apare o "ea" care le completeaza viata si de care se ataseaza, la care nu vor si nu pot sa renunte...este "ea" care intotdeauna va avea acel ceva al ei care ii atrage ca un magnet...chiar daca nu se vad o saptamana, o luna sau doua, mereu se vor gandi la ea si mereu isi vor dori sa o auda si sa o revada! Si asta se va intampla: se revad intotdeauna ca si cand timpul pentru ei s-a oprit, ceasul arata intotdeauna aceeasi ora..."ora lor"
NE E DOR....
Mi-e dor de el....asta a recunoscut si Blondy intr-un final si apoi mi-am recunoscut si eu mie...ne vedem zilnic toate trei, discutam absolut orice, avem vietile noastre, muncim, iesim la distractie, iesim cu diferite persoane si ne facem noi cunostinte intotdeauna. Saptamana trecuta am cunoscut un copil tare dragut, ieri am avut o prima intalnire cu un barbat (nu a fost atat de obositoare pe cat ma asteptam, din contra) - cu toate astea intotdeauna va exista acea persoana de care ne este dor si doare...incercam sa uitam, ocupandu-ne timpul cu orice lucru, de multe ori nesemnificativ....obosim sa fugim si intr-un final ne recunoastem tristul adevar: MI-E DOR DE EL!!!! Chiar daca ti-a ranit orgoliul si sentimentele, chiar daca ti-ai jurat la un moment dat ca nu vrei sa mai auzi de el, chiar daca toti iti spun ca nu te merita si ca nu e bine...tot iti este dor...esti constienta ca il doresti mai mult decat oricand si ca, fara el, parca iti lipseste ceva esential...nu il poti inlocui cu nimeni si nimic, te sufoci fara prezenta lui si constati ca ai fugit de inevitabil....
Eu am realizat astazi ca si mie imi este dor si ca in spatele unei masti pe care ne-o aplicam in fiecare zi, toate suntem facute la fel...avem o slabiciune pentru un "el" care ne va urmari intotdeauna .... Incercam sa ne traim viata fara el, sa continuam ca si cand nimic nu s-a intamplat ...
Imi este intr-un final dor de cineva: nu de un fost iubit ci de un prieten ... o raritate de om. Un prieten in casa caruia am invatat sa traiesc. Am invatat sa comunic sincer si deschis, sa ma apropii mai mult de oameni si sa ma distrez .... uitasem sa ma simt bine, uitasem sa traiesc in afara casei si locului de munca....m-am apropiat de el instant si mi-a intrat in suflet atat de usor cum nu mi-am imaginat ca ar fi posibil. Mergeam toate la "Fratzica club" , uitam de tot si de toate in prezenta lui! Nu numai eu ci si Veve...intalnirile la el acasa erau o evadare pentru noi. Tot ce e frumos are insa si un final....asa si cu "Fra" - e la distanta de o calatorie de 2 ore si jumatate cu avionul....atat de departe cand iti e dor de cineva...ii simtim lipsa toate si ne aducem aminte de el in fiecare zi: de moaca lui ametita, de discutiile cu el si de rasul inconfundabil care acum ne smulge o lacrima!!! In urma cu ceva timp ii spunea lui Veve ca vreau si eu sa imi fie dor de cineva. Mi-a spus: Stai potolita! Ai innebunit? Lasa, e mai bine asa.... Acum imi e dor si ma gandesc cata dreptate avea Veve... DORUL DOARE....
Aparitia lui in viata noastra a fost de conjunctura (fiind iubi al lui Blondy) insa am ajuns usor dependente de el si de starea lui de bine....
Asa ca, fie ca e vorba de un fost iubit sau de un prieten drag...incercam sa ne traim viata fara ei insa ne e dor si nu putem sa nu ne aducem aminte de ei fara sa zambim ... de multe ori insa, acest zambet ne aduce si starea de nostalgie si constatatm ca doare....
Iubitul lui Blondy, prietenul meu si al lui Veve.... simtim fiecare lipsa lui in felul nostru insa pe toate ne doare....
Mi-as dori ca fiecare dintre voi cei care cititi sa aveti un asemenea prieten, sa invatati sa traiti si sa savurati viata!!! Daca va e dor de un asemenea om...nu-l pierdeti!!! Tineti-l langa voi si pretuiti-l caci prietenii sunt cea mai rara si mai de pret comoara a omului!!!!!
Eu am realizat astazi ca si mie imi este dor si ca in spatele unei masti pe care ne-o aplicam in fiecare zi, toate suntem facute la fel...avem o slabiciune pentru un "el" care ne va urmari intotdeauna .... Incercam sa ne traim viata fara el, sa continuam ca si cand nimic nu s-a intamplat ...
Imi este intr-un final dor de cineva: nu de un fost iubit ci de un prieten ... o raritate de om. Un prieten in casa caruia am invatat sa traiesc. Am invatat sa comunic sincer si deschis, sa ma apropii mai mult de oameni si sa ma distrez .... uitasem sa ma simt bine, uitasem sa traiesc in afara casei si locului de munca....m-am apropiat de el instant si mi-a intrat in suflet atat de usor cum nu mi-am imaginat ca ar fi posibil. Mergeam toate la "Fratzica club" , uitam de tot si de toate in prezenta lui! Nu numai eu ci si Veve...intalnirile la el acasa erau o evadare pentru noi. Tot ce e frumos are insa si un final....asa si cu "Fra" - e la distanta de o calatorie de 2 ore si jumatate cu avionul....atat de departe cand iti e dor de cineva...ii simtim lipsa toate si ne aducem aminte de el in fiecare zi: de moaca lui ametita, de discutiile cu el si de rasul inconfundabil care acum ne smulge o lacrima!!! In urma cu ceva timp ii spunea lui Veve ca vreau si eu sa imi fie dor de cineva. Mi-a spus: Stai potolita! Ai innebunit? Lasa, e mai bine asa.... Acum imi e dor si ma gandesc cata dreptate avea Veve... DORUL DOARE....
Aparitia lui in viata noastra a fost de conjunctura (fiind iubi al lui Blondy) insa am ajuns usor dependente de el si de starea lui de bine....
Asa ca, fie ca e vorba de un fost iubit sau de un prieten drag...incercam sa ne traim viata fara ei insa ne e dor si nu putem sa nu ne aducem aminte de ei fara sa zambim ... de multe ori insa, acest zambet ne aduce si starea de nostalgie si constatatm ca doare....
Iubitul lui Blondy, prietenul meu si al lui Veve.... simtim fiecare lipsa lui in felul nostru insa pe toate ne doare....
Mi-as dori ca fiecare dintre voi cei care cititi sa aveti un asemenea prieten, sa invatati sa traiti si sa savurati viata!!! Daca va e dor de un asemenea om...nu-l pierdeti!!! Tineti-l langa voi si pretuiti-l caci prietenii sunt cea mai rara si mai de pret comoara a omului!!!!!
fantezii....practica sau un vis?
Cu totii avem fantezii dar, pana unde putem merge? O cafea binemeritata si fetele langa mine...atmosfera perfecta si inspiratie fara margini...am pornit de la visul lui Blondy: doua femei si un barbat sau doi barbati si o femeie? Pentru ea totul este cert: ea, o alta "ea" si un "el" - totul ar fi perfect. Chiar si asa exista o multitudine de aspecte de discutat: o fantezie este un vis placut insa ce ne facem atunci cand ajungem in fata faptului implinit si fantezia se transforma intr-o experienta neplacuta? E si asta o posibilitate...Am lasat-o in compania laptop-ului sa converseze cu un personaj masculin cu experienta in domeniu...i-a explicat in detaliu cam ce e nevoie pentru un "3some" reusit. Doua femei active care sa se simta bine una in compania celeilalte si un barbat potent care sa le faca fata! Pana aici reteta nu pare cine stie ce insa discutia a ajuns la detalii destul de intime: pana unde poate sa mearga o femeie cu o alta pentru a-si indeplini o fantezie...este in stare sa sustina un examen oral cu o femeie? I-a explicat acest detaliu si a intrebat-o: Te vezi intr-o asemenea postura? Daca nu, atunci renunta! Totul va fi o experienta pe care cu siguranta o vei regreta. L-am intrebat si eu pe "londonezul" meu daca a avut parte de asa ceva. Mi-a spus ca da si ca reteta trebuie sa contina neaparat o doza mare de alcool care te va dezinhiba total. L-am intrebat apoi daca i-a placut si daca ar face-o din nou: raspunsul a fost categoric: nu a fost exact ceea ce ma asteptam insa as face-o din nou pentru ca acum stiu mai exact cum sa imbunatatesc experienta....
Blondy nu a renuntat. Este hotarata sa isi puna in aplicare planul....poate ca o s-o faca...poate nu...
Acum, am stat si am analizat: femeile au o infinitate de fantezii. Incepand cu "3some" si mergand pana la a face sex intr-o sala de cinema, in toaleta unui restaurant, pe terasa unei cladiri inalte de unde sa aiba o priveliste care sa o faca sa se simta stapana lumii, pe balcon ziua in amiaza mare, in lift, in club, cu prietenul iubitului, pe terenul de fotbal cu nocturna, intr-o padure la umbra unui copac si o infinitate de alte posibilitati....Unele pot fi puse in aplicare destul de usor si putem apoi sa ne gandim la adrenalina de atunci insa, unele cred ca sunt menite sa ramana la stadiul de fantezii...Daca ajungem sa ne implinim toate fanteziile nu am mai avea la ce sa visam, ne-ar lipsi senzatia ce ne-o da gandul la ceva "interzis"...acea senzatie ce nu o putem compara cu nimic, este a noastra si doar a noastra; este o traire interioara ce nu ne-o poate fura nimeni! Nu toti au fost de acord cu mine. Au inceput lungi dezbateri pe tema. atata timp cat iti implinesti fanteziile, nu vei ramane in pana de idei ci, din contra, vei avea altele si altele....pana unde putem insa merge cu altele si altele? Pana la un punct in care spune ca experienta noasttra este destul de vasta si ne putem linisti? Nu cred asta nici in ruptul capului....din ce incepi sa-ti implinesti mai multe si mai multe fantezii din aia devii din in ce in mai nemultumit de cel de langa tine; ajungi sa nu fi satisfacut de nimic....bine, stiu, poate gasesti o persoana la fel de "visatoare" si dornica de adrenalina si totul este perfect...astea sunt cazuri exceptionale ce nu merita luate in discutie...O sa ajungem sa nu ne mai multumim cu nimic... sa avem un singur scop: satisfacerea unor fantezii care pana la urma nu ne vor ajunge...ajungem dependenti de vise din ce in ce mai nebune pe care nu le putem destainui nimanui pentru ca si noi vom ajunge sa le consideram "prea mult"...
Am un amic ce imi spunea ca inainte sa te casatoresti trebuie sa incerci orice in materie de sex insa niciodata cu persoana langa care ai ales sa iti petreci restul vietii. Respectul pentru ea o sa scada considerent daca o vezi in anumite posturi...probabil ca are dreptate si de aici apare si acea cautare de altceva cu altcineva. Ce au acasa este bun si pur...placerile le cauta in alta parte. Pentru barbati fanteziile trebuiesc puse in aplicare cu o femeie dezinhibata, o nebuna iubitoare de sex pe care sa o aiba la dispozitie cand vor ei...acea amica pe care o mai folosesc din cand in cand....o idee destul de murdara insa folosita din ce in ce mai des. Ea este mereu acolo disponibila pentru orice...iar, el merge acasa satisfacut si isi saruta iubita ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat...
Pentru femei, fanteziile ar trebui sa ramana acolo...sa ne imaginam cum ar fi si sa zambim ca si cum s-a intamplat....de ce sa am parte de o experienta poate neplacuta in loc sa visez la ceva si sa imi imaginez ca este perfect? Pe de alta parte mai e si cealalta idee: am o viata si de ce sa traiesc cu regretul ca nu am facut ceva ce mi-am dorit? ....Ei bine, la capitolul asta e bine sa experimentezi anumite lucruri, e bine sa iti pui in aplicare anumite fantezii insa unele e mai bine sa le pastram acolo in noi si sa le consideram intotdeauna acel ceva ce ne imaginam ca poate fi minunat...
Cu totii ne cunoastem limitele si stim unde sa ne oprim...unii nu au curaj sa depaseasca peretii dormitorului, altii nu parasesc apartamentul, unii testeaza locurile publice, sexul in 3, padurile, lifturile si cluburile...asta depinde numai de noi si de deschiderea catre ceea ce visam...insa cu totii ne limitam la un moment dat la acel: e de ajuns! Mai departe e fantezie...
Blondy nu a renuntat. Este hotarata sa isi puna in aplicare planul....poate ca o s-o faca...poate nu...
Acum, am stat si am analizat: femeile au o infinitate de fantezii. Incepand cu "3some" si mergand pana la a face sex intr-o sala de cinema, in toaleta unui restaurant, pe terasa unei cladiri inalte de unde sa aiba o priveliste care sa o faca sa se simta stapana lumii, pe balcon ziua in amiaza mare, in lift, in club, cu prietenul iubitului, pe terenul de fotbal cu nocturna, intr-o padure la umbra unui copac si o infinitate de alte posibilitati....Unele pot fi puse in aplicare destul de usor si putem apoi sa ne gandim la adrenalina de atunci insa, unele cred ca sunt menite sa ramana la stadiul de fantezii...Daca ajungem sa ne implinim toate fanteziile nu am mai avea la ce sa visam, ne-ar lipsi senzatia ce ne-o da gandul la ceva "interzis"...acea senzatie ce nu o putem compara cu nimic, este a noastra si doar a noastra; este o traire interioara ce nu ne-o poate fura nimeni! Nu toti au fost de acord cu mine. Au inceput lungi dezbateri pe tema. atata timp cat iti implinesti fanteziile, nu vei ramane in pana de idei ci, din contra, vei avea altele si altele....pana unde putem insa merge cu altele si altele? Pana la un punct in care spune ca experienta noasttra este destul de vasta si ne putem linisti? Nu cred asta nici in ruptul capului....din ce incepi sa-ti implinesti mai multe si mai multe fantezii din aia devii din in ce in mai nemultumit de cel de langa tine; ajungi sa nu fi satisfacut de nimic....bine, stiu, poate gasesti o persoana la fel de "visatoare" si dornica de adrenalina si totul este perfect...astea sunt cazuri exceptionale ce nu merita luate in discutie...O sa ajungem sa nu ne mai multumim cu nimic... sa avem un singur scop: satisfacerea unor fantezii care pana la urma nu ne vor ajunge...ajungem dependenti de vise din ce in ce mai nebune pe care nu le putem destainui nimanui pentru ca si noi vom ajunge sa le consideram "prea mult"...
Am un amic ce imi spunea ca inainte sa te casatoresti trebuie sa incerci orice in materie de sex insa niciodata cu persoana langa care ai ales sa iti petreci restul vietii. Respectul pentru ea o sa scada considerent daca o vezi in anumite posturi...probabil ca are dreptate si de aici apare si acea cautare de altceva cu altcineva. Ce au acasa este bun si pur...placerile le cauta in alta parte. Pentru barbati fanteziile trebuiesc puse in aplicare cu o femeie dezinhibata, o nebuna iubitoare de sex pe care sa o aiba la dispozitie cand vor ei...acea amica pe care o mai folosesc din cand in cand....o idee destul de murdara insa folosita din ce in ce mai des. Ea este mereu acolo disponibila pentru orice...iar, el merge acasa satisfacut si isi saruta iubita ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat...
Pentru femei, fanteziile ar trebui sa ramana acolo...sa ne imaginam cum ar fi si sa zambim ca si cum s-a intamplat....de ce sa am parte de o experienta poate neplacuta in loc sa visez la ceva si sa imi imaginez ca este perfect? Pe de alta parte mai e si cealalta idee: am o viata si de ce sa traiesc cu regretul ca nu am facut ceva ce mi-am dorit? ....Ei bine, la capitolul asta e bine sa experimentezi anumite lucruri, e bine sa iti pui in aplicare anumite fantezii insa unele e mai bine sa le pastram acolo in noi si sa le consideram intotdeauna acel ceva ce ne imaginam ca poate fi minunat...
Cu totii ne cunoastem limitele si stim unde sa ne oprim...unii nu au curaj sa depaseasca peretii dormitorului, altii nu parasesc apartamentul, unii testeaza locurile publice, sexul in 3, padurile, lifturile si cluburile...asta depinde numai de noi si de deschiderea catre ceea ce visam...insa cu totii ne limitam la un moment dat la acel: e de ajuns! Mai departe e fantezie...
inceput de ceva sau nimic...
Astazi mi-a spus Blondy ca trebuie sa facem ceva iesit din comun pentru ca ramanem fara subiecte ... eram de fapt in pana de idei...am ajuns la birou si mi-au venit in cap o insiruire de intamplari...asa ca de asta data abordam o tema pe care nu am gasit-o nicaieri...cum sa incepem "ceva" sau "nimic". Urmaream o reclama la cafea care spunea ceva de o aventura de o noapte care poate deveni o aventura pentru toata viata...trecand peste izul comercial am stat si am analizat putin....cum se incepe o posibila viitoare relatie. Ce criterii trebuie sa indeplinesti, cum sa te comporti, cand este indicat sa dai primul telefon si tot felul de astfel de aspecte. Intre fete vorbind, fiecare ne dadeam cu parerea despre un viitor iubit si analizam fiecare cuvant din discutia purtata cu el. Ne gandeam si faceam pariuri: o sa sune azi, aplica regula celor trei zile si apoi te cauta, o sa incerce sa te impresioneze pentru ca a spus aia si aia si e clar ca te place si vrea sa iti intre in gratii. Si apoi runda a doua...cum trebuie sa "jucam" noi...cand te suna sa nu fi prea pisicoasa, sa nu ii arati ca il placi si tu, lasa-l sa se mai chinuie putin sa te cucereasca; prima invitatie o refuzi politicos... e mai bine sa mai amani putin....O infinitate de aspecte analizate pana la extrem pentru ceva ce poate nu va duce nicaieri...ne complicam existenta cu atatea detalii in loc sa lasam lucrurile sa mearga de la sine...
Sa luam acum punct cu punct aspectele a ceea ce ar putea fi "aventura de o viata"... de multe ori este de ajuns ca un barbat sa ne priveasca si deja sa ne gandim cum ar fi daca: ne-ar aborda, apoi daca ne-ar saruta si tot asa...ne gandim deja la un posibil "ceva". Un prieten spunea un mare adevar: "La voi femeile daca un mascul va baga in seama si v-a salutat deja va sunati prietenele, analizati cum a spus-o, pe ce ton, cum v-a privit in momentul in care a spus-o. Daca v-a intrebat si altceva deja este rost de intalnire intre fete ca avem un nou iubit!" Lasand deoparte exagerarea intentionata am stat si am realizat cata dreptate are. Prima discutie conteaza intotdeauna cel mai mult si in acelasi timp cel mai putin pentru o femeie. Mai mult pentru ca este extaziata ca e pe cale sa faca o noua cucerire, cel mai putin pentru ca este constienta ca este manata de anumite stari de moment si ca a doua intalnire va fi mult mai usoara si atunci sigur va sti daca mai urmeaza ceva sau este cazul sa se indeparteze caci nu va exista niciun "ceva". La prima intalnire intotdeauna el va incerca la fel ca si noi sa impresioneze, nu poate fi adevaratul eu...intotdeauna vei vedea fata aceea cizelata, sensibila care te face sa visezi la ce va urma...Eu una urasc inceputurile...daca as putea cumva sa sar peste capitolul asta, as fi cel mai fericit om de pe fata pamantului. Primele intalniri sunt in general o serie de prefacatorii care nu fac altceva decat sa amane un anume deznodamant. Incercam sa imi dau seama de ce nu putem sa fim noi insine in fata tuturor, de ce nu putem sa ne afisam defectele la primele intalniri? Astfel ajungem sa stim cu cine avem deaface si ne bucuram pe zi ce trece sa descoperim calitati...Vineri am o prima intalnire cu un barbat pe care l-am cunoscut la birou (nu este coleg de munca - astea sunt cele mai proaste relatii). Am stat cateva ore de vorba fara sa ne entuziasmam prea tare unul de glumele celuilalt. Au fost schimburi de priviri si la final de numere de telefon...a fost ceva firesc si cat se poate de natural. A doua seara m-a sunat sa afle programul, apoi urmatoarea zi m-a sunat sa ma invite la o cafea. Am stabilit totul si mai tarziu am amanat pentru ca a trebuit sa ajunga la birou el. Dupa cateva zile, astazi m-a sunat si mi-a propus o a doua intalnire pe care, de data asta eu am fost nevoita sa o aman....un joc care pana acum are scor egal: unu la unu...Vineri este ziua de "hai sa ne cunoastem mai bine". Nu ma astept la nimic, nu mi-am facut vise de cum ar fi daca....si totusi, ma gandeam cum o sa decurga totul...mie imi place asta, si ascult muzica asta, si beau multa cafea, si am tensiunea mica, si mananc pe apucate si am un program haotic. Si apoi partea lui de destainuiri in genul... obositor si poate inutil de multe ori... Eu as propune un alt fel de inceput. Unul sincer si fara seria de prefacatorii. As intreba simplu: Ce vrei de la mine? Inevitabil, ma astept la un raspuns sincer si nu sa mi se promita luna de pe cer pe care oricum stim cu totii ca nimeni nu o poate aduce. Consider ca este un inceput realist; unul care ne scuteste de efortul de a ne preface ca suntem ceea ce nu suntem. Asa nu vor mai exista zile de stat cu telefonul in mana; si emotii la fiecare tarait; asa nu vor mai exista inevitabilele minciuni despre noi care, fie vorba, oricum se descopera mai devreme sau mai tarziu.
Intre fete discutam daca este bine ca el sa ne sune a doua zi sau sa mai astepte cateva zile pana sa faca pasul asta; daca este bine sa exite fluturasii in stomac de la inceput sau sa apara pe parcurs; daca este bine sa ne agitam sau sa lasam lucrurile sa mearga firesc de la sine....Ei bine, aici depinde de cine a inceput "jocul". Atunci cand femeia isi alege viitoarea cucerire...incepe haosul: sta cu telefonul in mana si se asteapta ca el sa sune dupa 5 minute si cand vede ca nu a sunat a doua zi incepe sa isi jure ca nu va mai raspunde niciodata si ca nu il va mai baga in seama (lucru despre care stim ca este total neadevarat); incepe sa analizeze fiecare gest al lui, fiecare vorba, orice aspect cat se poate de nesemnificativ si isi creeaza povestea cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana....se agita ca in 90% din cazuri sa se ajunga la nimic.... Daca el este cel care alege...atunci situatia sta total diferit: noi suntem in control pentru ca ei ne-au ales....o intalnire intre fete in care precizam cine este si cum arata si trecem usor peste subiect. Viata isi urmeaza cursul firesc si nu tresarim de fiecare data cand primim un mesaj sau suna telefonul. Prima intalnire este cat se poate de rece si de multe ori ne amuzam pe seama eforturilor lui de a ne cuceri....nu ne imaginam cum ar fi daca si nici nu ne trece prin cap ca ar putea duce undeva totul....
Suntem fiinte complicate cu trairi diferite insa intotdeauna aplicam acelasi metode in cazul unui inceput de "ceva" sau "nimic" ....
Sa luam acum punct cu punct aspectele a ceea ce ar putea fi "aventura de o viata"... de multe ori este de ajuns ca un barbat sa ne priveasca si deja sa ne gandim cum ar fi daca: ne-ar aborda, apoi daca ne-ar saruta si tot asa...ne gandim deja la un posibil "ceva". Un prieten spunea un mare adevar: "La voi femeile daca un mascul va baga in seama si v-a salutat deja va sunati prietenele, analizati cum a spus-o, pe ce ton, cum v-a privit in momentul in care a spus-o. Daca v-a intrebat si altceva deja este rost de intalnire intre fete ca avem un nou iubit!" Lasand deoparte exagerarea intentionata am stat si am realizat cata dreptate are. Prima discutie conteaza intotdeauna cel mai mult si in acelasi timp cel mai putin pentru o femeie. Mai mult pentru ca este extaziata ca e pe cale sa faca o noua cucerire, cel mai putin pentru ca este constienta ca este manata de anumite stari de moment si ca a doua intalnire va fi mult mai usoara si atunci sigur va sti daca mai urmeaza ceva sau este cazul sa se indeparteze caci nu va exista niciun "ceva". La prima intalnire intotdeauna el va incerca la fel ca si noi sa impresioneze, nu poate fi adevaratul eu...intotdeauna vei vedea fata aceea cizelata, sensibila care te face sa visezi la ce va urma...Eu una urasc inceputurile...daca as putea cumva sa sar peste capitolul asta, as fi cel mai fericit om de pe fata pamantului. Primele intalniri sunt in general o serie de prefacatorii care nu fac altceva decat sa amane un anume deznodamant. Incercam sa imi dau seama de ce nu putem sa fim noi insine in fata tuturor, de ce nu putem sa ne afisam defectele la primele intalniri? Astfel ajungem sa stim cu cine avem deaface si ne bucuram pe zi ce trece sa descoperim calitati...Vineri am o prima intalnire cu un barbat pe care l-am cunoscut la birou (nu este coleg de munca - astea sunt cele mai proaste relatii). Am stat cateva ore de vorba fara sa ne entuziasmam prea tare unul de glumele celuilalt. Au fost schimburi de priviri si la final de numere de telefon...a fost ceva firesc si cat se poate de natural. A doua seara m-a sunat sa afle programul, apoi urmatoarea zi m-a sunat sa ma invite la o cafea. Am stabilit totul si mai tarziu am amanat pentru ca a trebuit sa ajunga la birou el. Dupa cateva zile, astazi m-a sunat si mi-a propus o a doua intalnire pe care, de data asta eu am fost nevoita sa o aman....un joc care pana acum are scor egal: unu la unu...Vineri este ziua de "hai sa ne cunoastem mai bine". Nu ma astept la nimic, nu mi-am facut vise de cum ar fi daca....si totusi, ma gandeam cum o sa decurga totul...mie imi place asta, si ascult muzica asta, si beau multa cafea, si am tensiunea mica, si mananc pe apucate si am un program haotic. Si apoi partea lui de destainuiri in genul... obositor si poate inutil de multe ori... Eu as propune un alt fel de inceput. Unul sincer si fara seria de prefacatorii. As intreba simplu: Ce vrei de la mine? Inevitabil, ma astept la un raspuns sincer si nu sa mi se promita luna de pe cer pe care oricum stim cu totii ca nimeni nu o poate aduce. Consider ca este un inceput realist; unul care ne scuteste de efortul de a ne preface ca suntem ceea ce nu suntem. Asa nu vor mai exista zile de stat cu telefonul in mana; si emotii la fiecare tarait; asa nu vor mai exista inevitabilele minciuni despre noi care, fie vorba, oricum se descopera mai devreme sau mai tarziu.
Intre fete discutam daca este bine ca el sa ne sune a doua zi sau sa mai astepte cateva zile pana sa faca pasul asta; daca este bine sa exite fluturasii in stomac de la inceput sau sa apara pe parcurs; daca este bine sa ne agitam sau sa lasam lucrurile sa mearga firesc de la sine....Ei bine, aici depinde de cine a inceput "jocul". Atunci cand femeia isi alege viitoarea cucerire...incepe haosul: sta cu telefonul in mana si se asteapta ca el sa sune dupa 5 minute si cand vede ca nu a sunat a doua zi incepe sa isi jure ca nu va mai raspunde niciodata si ca nu il va mai baga in seama (lucru despre care stim ca este total neadevarat); incepe sa analizeze fiecare gest al lui, fiecare vorba, orice aspect cat se poate de nesemnificativ si isi creeaza povestea cu Fat Frumos si Ileana Cosanzeana....se agita ca in 90% din cazuri sa se ajunga la nimic.... Daca el este cel care alege...atunci situatia sta total diferit: noi suntem in control pentru ca ei ne-au ales....o intalnire intre fete in care precizam cine este si cum arata si trecem usor peste subiect. Viata isi urmeaza cursul firesc si nu tresarim de fiecare data cand primim un mesaj sau suna telefonul. Prima intalnire este cat se poate de rece si de multe ori ne amuzam pe seama eforturilor lui de a ne cuceri....nu ne imaginam cum ar fi daca si nici nu ne trece prin cap ca ar putea duce undeva totul....
Suntem fiinte complicate cu trairi diferite insa intotdeauna aplicam acelasi metode in cazul unui inceput de "ceva" sau "nimic" ....
cine si de ce inseala...
Am crescut printre baieti si asta m-a facut sa inteleg mai mult aceasta specie...m-am trezit dupa numai cateva ore de somn... m-a sunat un prieten la care tin foarte mult...de aici mi-au venit in minte anumite detalii si o idee....am stat cu ochii in tavan gandindu-ma la cine si de ce inseala...fie ca sunt barbati, fie ca sunt femei...
Sa luam prima categorie: mereu mi-am spus ca nu exista barbat care sa nu-si fi inselat vreodata iubita, logodnica, sotia - in fine, persoana de langa el...multi mi-au spus ca este un principiu gresit, ca nu este adevarat...oare? Muncesc intr-un mediu in care fac cunostinta cu oameni noi zilnic...majoritatea barbati...stau pe langa ei si observ comportamente diferite insa toate cu acelasi scop: o noua cucerire...fie ca sunt barbati care nu se sfiesc sa isi arate verigheta de pe mana, fie ca o ascund si incearca sa pretinda ca sunt ceea ce nu sunt; fie ca au pe cineva care ii asteapta acasa si pentru cateva ore uita acest aspect. Intr-o zi de primavara spre vara am cunoscut pe cineva - "blue eyes" - dupa aspect si comportament iti lasa impresia ca este cel mai frumos, manierat, galant si fidel barbat de pe fata pamantului...aparentele inseala...sau nu...nici acum nu realizez de ce...eram exact dupa cea mai dureroasa despartire si toata lumea in jurul meu imi spunea ca pana nu gasesc pe altcineva nu o sa pot sa uit...l-am invitat la o cafea prin sms...ne-am dat 30 de mesaje intr-o zi pana cand mi-a spus sincer ca el are o fata a lui dar, ca este bine sa stiu insa eu aleg...ne-am intalnit...si acum, dupa ce au trecut ani de zile imi spune ca nu stie cum l-am convins sa ne vedem...cu toate astea, din cand in cand imi propune cate o intalnire...viitoarea lui sotie este o persoana adorabila (am aflat mai tarziu si de multe ori am regretat ce am facut) pe care el o iubeste ca pe ochii din cap. Cu toate astea a inselat-o. De ce? NU am inteles nici pana in ziua de azi...mai este apoi un altul care are o iubita de foarte multi ani...a inselat-o de nenumarate ori si totusi spune ca tine la ea, ca nu poate renunta la ea...de ce? apoi... De ce simt barbatii nevoia sa insele? S-a instalat monotonia; nu mai gasesc acasa ceea ce isi doresc - si daca nu gasesc...de ce nu au curajul sa caute ceva mai bun pur si simplu renuntand la ceea ce au? Le e cumva teama sa nu piarda acel ceva care ii face sa se simta confortabil? Sau o fac pur si simplu pentru ca simt nevoia sa stie ca nu si-au pierdut farmecul? Sau doar pentru ca vor sa realizeze ca ceea ce au acasa este mai bun si ca au facut alegerea corecta?
Cat priveste femeile....aici situatia este cu totul alta...o femeie cand inseala, o face cu suflet...noi nu putem sa facem sex ca barbatii, fara niciun sentiment...la noi cred ca este mult mai grava situatia...Daca am inselat? DA... o singura data din nevoia de a evada...din prea multa posesivitate si violenta....Apoi...totul s-a schimbat si am inceput sa realizez ca de fapt nu am decat rautate in jurul meu, ca m-am transformat in ceea ce nu sunt... Blondy a mea...a facut-o...dar ea cand a inselat a fost ... MAXIM..."in patul meu si pe muzica mea" cum spune cantecul...la el acasa, in patul lui... cu prietenul lui cel mai bun...ca doar deh...zicea tweety al ei ca toata lumea trebuie sa fie open minded....ei bine, copchila aia inocenta pe care o credea el a fost mai mult decat open minded de data asta...De ce? Totul era perfect doar ca ea in seara aia vroia sex, el...era prea ametit si absorbit de muzica pentru ea, nu i-a acordat atentia de care avea nevoie si asa...ea l-a gasit pe prietenul lui, disponibil oricand pentru orice ca doar suntem "open minded" - nu imi venea sa cred ce a facut dar apoi....am stat si m-am gandit ca poate asta a fost razbunarea ei pentru lipsa lui de atentie si tandrete atunci cand ea avea nevoie mai mult si mai mult....a gandit-o si n-a gandit-o.....
Sa va spun acum de ce inseala femeie:
Sa luam prima categorie: mereu mi-am spus ca nu exista barbat care sa nu-si fi inselat vreodata iubita, logodnica, sotia - in fine, persoana de langa el...multi mi-au spus ca este un principiu gresit, ca nu este adevarat...oare? Muncesc intr-un mediu in care fac cunostinta cu oameni noi zilnic...majoritatea barbati...stau pe langa ei si observ comportamente diferite insa toate cu acelasi scop: o noua cucerire...fie ca sunt barbati care nu se sfiesc sa isi arate verigheta de pe mana, fie ca o ascund si incearca sa pretinda ca sunt ceea ce nu sunt; fie ca au pe cineva care ii asteapta acasa si pentru cateva ore uita acest aspect. Intr-o zi de primavara spre vara am cunoscut pe cineva - "blue eyes" - dupa aspect si comportament iti lasa impresia ca este cel mai frumos, manierat, galant si fidel barbat de pe fata pamantului...aparentele inseala...sau nu...nici acum nu realizez de ce...eram exact dupa cea mai dureroasa despartire si toata lumea in jurul meu imi spunea ca pana nu gasesc pe altcineva nu o sa pot sa uit...l-am invitat la o cafea prin sms...ne-am dat 30 de mesaje intr-o zi pana cand mi-a spus sincer ca el are o fata a lui dar, ca este bine sa stiu insa eu aleg...ne-am intalnit...si acum, dupa ce au trecut ani de zile imi spune ca nu stie cum l-am convins sa ne vedem...cu toate astea, din cand in cand imi propune cate o intalnire...viitoarea lui sotie este o persoana adorabila (am aflat mai tarziu si de multe ori am regretat ce am facut) pe care el o iubeste ca pe ochii din cap. Cu toate astea a inselat-o. De ce? NU am inteles nici pana in ziua de azi...mai este apoi un altul care are o iubita de foarte multi ani...a inselat-o de nenumarate ori si totusi spune ca tine la ea, ca nu poate renunta la ea...de ce? apoi... De ce simt barbatii nevoia sa insele? S-a instalat monotonia; nu mai gasesc acasa ceea ce isi doresc - si daca nu gasesc...de ce nu au curajul sa caute ceva mai bun pur si simplu renuntand la ceea ce au? Le e cumva teama sa nu piarda acel ceva care ii face sa se simta confortabil? Sau o fac pur si simplu pentru ca simt nevoia sa stie ca nu si-au pierdut farmecul? Sau doar pentru ca vor sa realizeze ca ceea ce au acasa este mai bun si ca au facut alegerea corecta?
Cat priveste femeile....aici situatia este cu totul alta...o femeie cand inseala, o face cu suflet...noi nu putem sa facem sex ca barbatii, fara niciun sentiment...la noi cred ca este mult mai grava situatia...Daca am inselat? DA... o singura data din nevoia de a evada...din prea multa posesivitate si violenta....Apoi...totul s-a schimbat si am inceput sa realizez ca de fapt nu am decat rautate in jurul meu, ca m-am transformat in ceea ce nu sunt... Blondy a mea...a facut-o...dar ea cand a inselat a fost ... MAXIM..."in patul meu si pe muzica mea" cum spune cantecul...la el acasa, in patul lui... cu prietenul lui cel mai bun...ca doar deh...zicea tweety al ei ca toata lumea trebuie sa fie open minded....ei bine, copchila aia inocenta pe care o credea el a fost mai mult decat open minded de data asta...De ce? Totul era perfect doar ca ea in seara aia vroia sex, el...era prea ametit si absorbit de muzica pentru ea, nu i-a acordat atentia de care avea nevoie si asa...ea l-a gasit pe prietenul lui, disponibil oricand pentru orice ca doar suntem "open minded" - nu imi venea sa cred ce a facut dar apoi....am stat si m-am gandit ca poate asta a fost razbunarea ei pentru lipsa lui de atentie si tandrete atunci cand ea avea nevoie mai mult si mai mult....a gandit-o si n-a gandit-o.....
Sa va spun acum de ce inseala femeie:
Femeia nu inseala barbatul daca are acasa tot ce are nevoie: atentie, mangaieri, dragoste, satisfactie.
Femeia inseala asa cum si barbatul o face. Daca nu mai exista acel "ceva" la intalnirea cu barbatul, va cauta in alta parte ce simte ca ii lipseste.
Inseala din curiozitate pentru ca nu a facut-o niciodata si este curioasa.
Inseala pentru ca are dovezi de infidelitate din partea partenerului si isi doreste razbunarea.
Inseala pentru ca in cuplu s-a instalat monotonia.
Inseala pentru ca isi doreste un barbat care stie "meserie".
Inseala pentru ca partenerul nu foloseste imaginatia la cote maxime.
Inseala pentru ca lui nu-i place indrazneala ei.
Inseala pentru ca spre deosebire de el, ei ii plac jocurile, show-urile erotice cu iubitul.
Inseala pentru ca uita zile importante din viata lor.
Inseala pentru ca atentia lui s-a indreptat in cu totul o alta parte.
Inseala pentru ca a intalnit un print fermecator care i-a sucit mintile.
Inseala daca a incercat sa redreseze relatia si nu a putut.
Inseala pentru ca se simte mai adevarata si mai plina de farmec si incredere (poate in functie si de varsta).
Inseala pentru ca are nevoie tot timpul de dragoste ca in prima zi.
Inseala ca barbatul nu este receptiv la nevoile ei.
Inseala pentru ca au nevoie sa realizeze daca omul de langa ele este "cel ales".
Inseala pentru ca el s-ar putea sa o insele (daca nu cumva a si facut-o).
Inseala pentru ca s-a imbatat la petrecere si nu mai raspundea de faptele ei.
Inseala pentru ca vrea sa isi bata joc de toti barbatii care au ranit-o sau care pot rani in relatie.
Inseala pentru ca are o relatie foarte deschisa cu partenerul si pentru ca amandoi o fac "pe fata".
Inseala pentru ca ii place vanatoarea....si sa joace teatru.
Inseala pentru ca vrea sa cunoasca barbatul in puterea cuvantului.
Inseala pentru ca se simte mai libera ...in exprimare...langa "amant", decat acasa.
Inseala pentru ca nu are un juramant facut si vrea sa isi traiasca viata.
Inseala pentru ca exista o bariera de comunicare acasa.
Inseala pentru ca simte ca amantul o intelege mai bine si este mai atent.
Inseala pentru ca amantul ii ofera senzatii de neuitat.
Inseala pentru ca amantul are mai mult timp pentru ea.
Inseala pentru ca ii place gustul adrenalinei.
Inseala pentru ca acasa are prejudecati, ea fiind o fire libera.....
Inseala pentru ca jocurile amoroase nu are curaj sa le faca cu partenerul.
Inseala pentru o singura data.
Inseala, dar revine acasa de fiecare data si mai iubitoare.
Inseala pentru ca tu nu o cunosti si pentru ca poate chiar nu-si doreste sa te insele, si chiar poate fi adevarat. Poate a fost un test pentru tine sa vada cum reactionezi. Ea te-a ales pe tine si sta cu tine, asa ca invata sa vorbesti deschis si ai curajul de a face lucruri si peste primitivitatea ta....(nu suntem foarte diferiti, asta ca sa nu te superi).
ne dorim sau nu ceea ce ne dorim?...
Astazi este ziua dorintelor, a ceea ce ne dorim dar nu suntem in stare sa ne dorim cu adevarat, a ceea ce poate simtim ca vrem dar nu recunoastem ca vrem...Intr-o zi spuneam ca nu stiu ce vreau dar stiu ce nu vreau...intr-un fel asa este...pe de alta parte in fiecare zi ne dorim altceva in functie de starile sufletesti ce ne incearca... De pilda, singura fiind, uneori spun ca vreau langa mine un barbat adevarat care sa ma faca sa ma simt femeie, sa stie sa scoata din mine ceea ce sunt cu adevarat; alteori, parca simt ca imi doresc sa am langa mine un barbat care nu si-a pierdut inocenta, unul care stie sa te tina in brate si sa te faca sa te simti din nou copil, care sa te sarute iar acel sarut sa fie de ajuns...pobabil ca acest al doilea barbat este acela care se naste din dorinta noastra de a nu ne pierde inocenta sau poate si din dorinta de a domina...poate din amandoua...
Zilele trecute am cunoscut a doua categorie de "imi doresc"...in nebunia si agitatia creata de atmosfera de club, combinata cu alcool, mi-am readus aminte de ce inseamna tandrete, inocenta si copilarie...aveam nevoie de asta: am primit ce mi-am dorit si a fost frumos...Dupa ce m-am odihnit, mi-am pus laptop-ul sa cante, am ascultat muzica pierduta in gandurile mele...imi doresc sau nu imi doresc ceea ce imi doresc?... Si daca imi doresc... cat de mult vreau? Vreau acum pentru ca am inteles ca sunt singura sau pentru ca incep sa gandesc altfel, pentru ca incep sa realizez ca sunt persoane pe care le poti modela asemeni tie...care intr-un final sunt in stare sa te inteleaga si sa iti accepte defectele si nebunia mult mai usor decat tiparul acela pe care si-l doreste orice femeie: acel "bad guy" pe care noi sa il domolim, sa il aducem cu piciorele pe pamant, sa il facem "the good guy" si sa ne simtim apoi mandre de ceea ce am realizat...Complicate fiinte femeile... stam si spunem mereu ca ne dorim acel baiat bun care sa inteleaga orice toana a noastra, care sa nu ne chestioneze la fiecare secunda insa daca ar avea totusi aspectul si caracterul acelui "bad guy" ...atunci ar fi perfect...Dar, aici ajungem din nou de unde am pornit: nu exista perfectiune...nici noi nu suntem perfecte desi ne place sa credem ca suntem...poate ca la un moment dat trebuie sa ne multumim cu ceea ce avem...acel "whatever works" care pana la urma ajungem la timida concluzie ca este ceea ce ne dorim.... Cineva spunea ca ceea ce este al tau e pus deoparte insa in acelasi timp afirma ca jumatatea iti este atat de aproape incat de cele mai multe ori nu o vezi....ha ha ha....Eu am ajuns la concluzia ca nu exista o singura jumatate ci cateva...este jumatatea de adolescenta, apoi este jumatatea la 20, 30 de ani si poate si jumatatea pe mai departe, este acea jumatate care ne completeaza in functie de starile noastre sufletesti, in functie de cum ne schimbam noi, femeile....Poate asta este si motivul pentru care barbatii spun intotdeauna: Cine sa va mai inteleaga?... uneori le dau dreptate...azi ne inchipuim cum aratam la brat cu modelul Collin Farrel, maine cu modelul vampirului bun si atragator care ne-ar face invidiate de celelalte femei, apoi...cu baiatul acela bun, care nu este vedeta, care face eforturi sa ne inteleaga si care nu este barbatul ideal in viziunea prietenelor....Poate ca de el avem nevoie de cele mai multe ori insa nu vrem nici macar noi sa recunoastem, poate avem nevoie de afectiune pura, acea afectiune care nu are nimic din murdaria ce ne inconjoara la orice pas....dar, poate si asta este o toana....
In fiecare zi ne dorim cu totul altceva, sau ne dorim acelasi lucru in diferite forme....
compromis sau ....cautari fara raspuns...
Luni dimineata...o cafea binemeritata dupa un somn odihnitor...ma pregatesc de o noua saptamana nebuna si vorbind cu Blondy m-a fulgerat un gand...ne este oare atata teama de singuratate? sau suntem defecti la capitolul iubire? sau ne indragostim de ideea de a fi indragostiti?
Fiecare femeie luata in parte viseaza la jumatatea ei, la acel "cineva" care sa o completeze intru totul...dar, ce facem pana ce apare el? Ne multumim cu jumatati sau sferturi de masura? Facem compromisuri pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp...de ce? Din teama de singuratate, din simplul motiv ca e bine sa avem pe cineva langa noi...sau...de ce?
Am scris intr-o zi despre "fuck buddies" - este bun la casa omului insa analizand o asemenea situatie te gandesti de ce acceptam un astfel de compromisuri! Explicatii sunt multe: pentru ca ne e teama de singuratate, pentru ca acel cineva este mai mult de atat si nu vrem sa renuntam la el visand ca poate intr-o zi vom fi mai mult de atat si pentru el, sau pentru ca ne este frica de o implicare emotionala si preferam sa avem pe cineva langa noi care nu vrea nimic in schimb...La orice pas facem compromisuri in ideea ca poate o sa mearga, poate acel cineva de acum o sa ajunga jumatatea noastra (chiar daca uneori suntem constiente ca el nu este ceea ce cautam)
Privind in jur observ o multitudine de tipuri de femei singure. Merg pe strada sigure pe ele, ca si cum lumea ar fi a lor ... in spatele acestei masti se ascunde singuratatea si speranta ca intr-o zi totul va fi asa cum viseaza sa fie! Intotdeauna cautam barbatul ideal care sa se ridice la asteptarile noastre, care sa ne ofere stabilitate, libertate si sa ne inteleaga dar nu ne gandim niciodata la ceea ce ar trebui sa oferim si noi in schimb...ne asteptam sa primim totul si sa nu dam nimic ... un mod egoist de a privi lucrurile...poate asta e si motivul pentru care uneori jumatatea trece pe langa noi si nici macar nu o observam....nu vedem padurea de copaci...
Blondy este vesnic indragostita...ei ii place starea asta insa cu adevarat sa iubeasca...a fost o singura data...Oscarlito al ei era tot ceea ce si-a dorit de mica, barbatul ideal pe care il va adora o viata intreaga, acea poveste pe care nu o va uita niciodata...S-a intamplat in Barcelona (orasul ei de suflet). A trait langa el cele mai frumoase momente ale vietii ei si daca intr-o zi el i-ar cere sa fuga in lume impreuna, nu s-ar uita inapoi nicio clipa...ar fugi spre fericire (nu ne-ar avea pe noi, fetele ei, nu ar avea familia langa ea insa l-ar avea pe "el" si asta ar fi minunat - inca o data ma gandesc ca nu poti avea TOT)... Acum l-a gasit pe "tweety" - este indragostita de el. Au avut o relatie frumoasa....acum el este plecat in lume iar ea incearca sa il uite pentru ca poate o uita si el si nu vrea sa sufere mai tarziu....micuta mea paranoica...zeci de intrebari ii trec prin cap in fiecare zi....acum stau si ma gandesc ca avea dreptate Veve cand spunea ca nu poti uita ceva daca vrei cu adevarat sa uiti....
Eu...mi-am gasit jumatatea in urma cu 8 ani...ne-am cunoscut pe internet dintr-o intamplare aiurita, am inceput sa ne scriem zilnic, traiam pentru mailul acela pe care il primeam de la el si el pentru randurile pe care i le asterneam in fiecare zi. 9 luni ne-am corespondat...mail, messenger, scrisori, telefoane...pana intr-o zi de vara cand ne-am si vazut...am fugit la mare impreuna si povestea noastra parea sa nu ia sfarsit...timp de un an si jumatate am trait pentru el si el pentru mine...pana intr-o zi cand m-a sunat si mi-a spus ca nu si-a implinit inca visul si nu imi poate oferi ceea ce merit (el traieste in Londra)...i-am spus printre lacrimi sa ma caute cand isi implineste visul...6 ani nu ne-am mai vazut, nu am mai corespondat. Parea ca totul a luat sfarsit insa nu a fost zi in care sa nu ma gandesc la el....intr-o zi de vara am primit un telefon la birou: "sunt eu coboara sa te vad"...nu stiam cine este "eu". Plina de nervi si manata de curiozitate am coborat la metrou...statea acolo neschimbat, de parca timpul uitase sa mai treaca...am stat 2 ore de vorba tinandu-ne de mana si tremurand unul langa celalalt de emotie...a fost cea mai frumoasa zi ... am uitat de tot ceea ce ma inconjura, am uitat de mine...A plecat apoi...ne-am intors fiecare la vietile noastre...acum vorbim pe messenger de fiecare data cand avem ocazia...suntem doi prieteni buni care isi aduc aminte uneori de acea poveste care a fost...
De atunci caut ... si nu sunt sigura ca voi mai gasi o alta poveste...la fel de frumoasa...
Facem compromisurri cu totii in speranta ca vom gasi ceea ce cautam...dar uneori ajungem si ne intrebam daca ceea ce cautam exista sau e doar in imaginatia noastra? Poate ne-am format niste tipare din care nu vrem sa iesim .... poate ca jumatatea noastra este exact ceea ce nu cautam...
Facem compromisuri si alergam nebuni in noapte dupa fantezii....facem compromisuri si ne punem intrebari fara raspuns.........
PS: Noi ne-am hotarat: o sa cautam acea jumatate incercand sa uitam tot ce am avut pana acum...fara comparatii, fara vise desarte...cred ca cel mai bine este sa lasam lucrurile sa mearga de la sine si sa dam deoparte egoismul manat de mandrie...
Fiecare femeie luata in parte viseaza la jumatatea ei, la acel "cineva" care sa o completeze intru totul...dar, ce facem pana ce apare el? Ne multumim cu jumatati sau sferturi de masura? Facem compromisuri pentru o perioada mai scurta sau mai lunga de timp...de ce? Din teama de singuratate, din simplul motiv ca e bine sa avem pe cineva langa noi...sau...de ce?
Am scris intr-o zi despre "fuck buddies" - este bun la casa omului insa analizand o asemenea situatie te gandesti de ce acceptam un astfel de compromisuri! Explicatii sunt multe: pentru ca ne e teama de singuratate, pentru ca acel cineva este mai mult de atat si nu vrem sa renuntam la el visand ca poate intr-o zi vom fi mai mult de atat si pentru el, sau pentru ca ne este frica de o implicare emotionala si preferam sa avem pe cineva langa noi care nu vrea nimic in schimb...La orice pas facem compromisuri in ideea ca poate o sa mearga, poate acel cineva de acum o sa ajunga jumatatea noastra (chiar daca uneori suntem constiente ca el nu este ceea ce cautam)
Privind in jur observ o multitudine de tipuri de femei singure. Merg pe strada sigure pe ele, ca si cum lumea ar fi a lor ... in spatele acestei masti se ascunde singuratatea si speranta ca intr-o zi totul va fi asa cum viseaza sa fie! Intotdeauna cautam barbatul ideal care sa se ridice la asteptarile noastre, care sa ne ofere stabilitate, libertate si sa ne inteleaga dar nu ne gandim niciodata la ceea ce ar trebui sa oferim si noi in schimb...ne asteptam sa primim totul si sa nu dam nimic ... un mod egoist de a privi lucrurile...poate asta e si motivul pentru care uneori jumatatea trece pe langa noi si nici macar nu o observam....nu vedem padurea de copaci...
Blondy este vesnic indragostita...ei ii place starea asta insa cu adevarat sa iubeasca...a fost o singura data...Oscarlito al ei era tot ceea ce si-a dorit de mica, barbatul ideal pe care il va adora o viata intreaga, acea poveste pe care nu o va uita niciodata...S-a intamplat in Barcelona (orasul ei de suflet). A trait langa el cele mai frumoase momente ale vietii ei si daca intr-o zi el i-ar cere sa fuga in lume impreuna, nu s-ar uita inapoi nicio clipa...ar fugi spre fericire (nu ne-ar avea pe noi, fetele ei, nu ar avea familia langa ea insa l-ar avea pe "el" si asta ar fi minunat - inca o data ma gandesc ca nu poti avea TOT)... Acum l-a gasit pe "tweety" - este indragostita de el. Au avut o relatie frumoasa....acum el este plecat in lume iar ea incearca sa il uite pentru ca poate o uita si el si nu vrea sa sufere mai tarziu....micuta mea paranoica...zeci de intrebari ii trec prin cap in fiecare zi....acum stau si ma gandesc ca avea dreptate Veve cand spunea ca nu poti uita ceva daca vrei cu adevarat sa uiti....
Eu...mi-am gasit jumatatea in urma cu 8 ani...ne-am cunoscut pe internet dintr-o intamplare aiurita, am inceput sa ne scriem zilnic, traiam pentru mailul acela pe care il primeam de la el si el pentru randurile pe care i le asterneam in fiecare zi. 9 luni ne-am corespondat...mail, messenger, scrisori, telefoane...pana intr-o zi de vara cand ne-am si vazut...am fugit la mare impreuna si povestea noastra parea sa nu ia sfarsit...timp de un an si jumatate am trait pentru el si el pentru mine...pana intr-o zi cand m-a sunat si mi-a spus ca nu si-a implinit inca visul si nu imi poate oferi ceea ce merit (el traieste in Londra)...i-am spus printre lacrimi sa ma caute cand isi implineste visul...6 ani nu ne-am mai vazut, nu am mai corespondat. Parea ca totul a luat sfarsit insa nu a fost zi in care sa nu ma gandesc la el....intr-o zi de vara am primit un telefon la birou: "sunt eu coboara sa te vad"...nu stiam cine este "eu". Plina de nervi si manata de curiozitate am coborat la metrou...statea acolo neschimbat, de parca timpul uitase sa mai treaca...am stat 2 ore de vorba tinandu-ne de mana si tremurand unul langa celalalt de emotie...a fost cea mai frumoasa zi ... am uitat de tot ceea ce ma inconjura, am uitat de mine...A plecat apoi...ne-am intors fiecare la vietile noastre...acum vorbim pe messenger de fiecare data cand avem ocazia...suntem doi prieteni buni care isi aduc aminte uneori de acea poveste care a fost...
De atunci caut ... si nu sunt sigura ca voi mai gasi o alta poveste...la fel de frumoasa...
Facem compromisurri cu totii in speranta ca vom gasi ceea ce cautam...dar uneori ajungem si ne intrebam daca ceea ce cautam exista sau e doar in imaginatia noastra? Poate ne-am format niste tipare din care nu vrem sa iesim .... poate ca jumatatea noastra este exact ceea ce nu cautam...
Facem compromisuri si alergam nebuni in noapte dupa fantezii....facem compromisuri si ne punem intrebari fara raspuns.........
PS: Noi ne-am hotarat: o sa cautam acea jumatate incercand sa uitam tot ce am avut pana acum...fara comparatii, fara vise desarte...cred ca cel mai bine este sa lasam lucrurile sa mearga de la sine si sa dam deoparte egoismul manat de mandrie...
.......duminica...dupa sambata....
Am o multitudine de idei si nu stiu la care sa ma opresc. Girls night out sambata seara...mult alcool, si dans pana dimineata...ma gandeam acum la oamenii de acolo...unii mai ametiti decat ceilalti...toti se simt puternici, se simt regi ai momentului...la sfarsitul unei saptamani fiecare din noi vrea sa evadeze, sa se relaxeze, sa uite de stressul cotidian...asa am facut si noi...fiecare a avut motivul ei...Veve a vrut sa uite de certurile cu Bibi si de faptul ca uneori este prizoniera in casa, Blondy - ideea de distractie si atat, iar eu....am evadat...de tot...de singuratate, de munca, de certurile dintre Veve si Bibi si mai mult si mai mult de nebunia ce ma inconjoara - nebunia legata de marea sarbatoare a dragostei - o sarbatoare importata de la americani doar asa sa mai avem o zi in care sa iesim in oras...de ce trebuie sa avem o zi pe an dedicata iubirii? Nu ar fi mai bine sa exite o zi in care sa sarbatorim ura si restul de 364 pentru iubire? Chiar am ajuns in era in care oamenii isi arata dragostea in public doar pentru ca e Sfantul Valentin? Penibil...
Trecand peste asa...am avut aseara o satisfactie nebuna...ma intreb daca e normal...m-am intalnit cu prietenii cei mai buni ai fostului...ma uitam la ei cat de fericiti au fost ca m-au vazut..am primit o multitudine de complimente si ne-am facut poze...am primit invitatii la nunta, la petreceri si la o intalnire sa vizionez noua casa a unora din ei...m-am simtit deosebita, fericita ca sunt inca cineva, fericita ca eram fericita....
E normal sa te bucuri pentru asemenea lucruri? Sau oare nu am uitat o experienta urata si inca nu ma simt pregatita sa fac fata unei alte relatii? Nu stiu...totul e posibil... Oricum ar fi...a fost bine...
Ma intreba aseara cineva ce imi doresc de la un barbat...am raspuns sincer: nu stiu ce vreau dar, stiu ce nu vreau...si apoi tot sincer am raspuns: vreau totul...libertatea de a face ce vreau, stabilitate, intelegere, un om langa care sa ma simt in siguranta, un om cu care sa am ce vorbi si care sa stie cand sa puna piciorul in prag si cand sa lase de la el... raspunsul a venit prompt: Nu le poti avea pe toate...Si totusi vreau totul....Chiar nu poti avea niciodata tot? De ce trebuie sa avem doar jumatati de masura? Poti sa ai libertate dar nu si stabilitate...poti sa ai stabilitate dar nu si libertate? De ce intotdeauna trebuie sa ne multumim cu jumatate sau mai putin de jumatate din ce avem nevoie?
Toate raman pana la urma intrebari de duminica dupa sambata
UPDATE: Pe seara ne-am adunat puterile si am iesit din casa...am fost la concert la Directia 5...m-am asezat pe scaun, am inchis ochii si am savurat 2 ore de muzica minunata...a fost relaxarea de dupa o zi de duminica dupa o seara de sambata....
(am filmat la concert dar boxele de langa mine mi-au bruiat melodia :( ... )
Trecand peste asa...am avut aseara o satisfactie nebuna...ma intreb daca e normal...m-am intalnit cu prietenii cei mai buni ai fostului...ma uitam la ei cat de fericiti au fost ca m-au vazut..am primit o multitudine de complimente si ne-am facut poze...am primit invitatii la nunta, la petreceri si la o intalnire sa vizionez noua casa a unora din ei...m-am simtit deosebita, fericita ca sunt inca cineva, fericita ca eram fericita....
E normal sa te bucuri pentru asemenea lucruri? Sau oare nu am uitat o experienta urata si inca nu ma simt pregatita sa fac fata unei alte relatii? Nu stiu...totul e posibil... Oricum ar fi...a fost bine...
Ma intreba aseara cineva ce imi doresc de la un barbat...am raspuns sincer: nu stiu ce vreau dar, stiu ce nu vreau...si apoi tot sincer am raspuns: vreau totul...libertatea de a face ce vreau, stabilitate, intelegere, un om langa care sa ma simt in siguranta, un om cu care sa am ce vorbi si care sa stie cand sa puna piciorul in prag si cand sa lase de la el... raspunsul a venit prompt: Nu le poti avea pe toate...Si totusi vreau totul....Chiar nu poti avea niciodata tot? De ce trebuie sa avem doar jumatati de masura? Poti sa ai libertate dar nu si stabilitate...poti sa ai stabilitate dar nu si libertate? De ce intotdeauna trebuie sa ne multumim cu jumatate sau mai putin de jumatate din ce avem nevoie?
Toate raman pana la urma intrebari de duminica dupa sambata
UPDATE: Pe seara ne-am adunat puterile si am iesit din casa...am fost la concert la Directia 5...m-am asezat pe scaun, am inchis ochii si am savurat 2 ore de muzica minunata...a fost relaxarea de dupa o zi de duminica dupa o seara de sambata....
(am filmat la concert dar boxele de langa mine mi-au bruiat melodia :( ... )
A vorbi sau a nu vorbi....asta e intrebarea!!!
Cate nu v-ati confruntat cu momente oarecum stanjenitoare in pat? Hhhhmmmm.....recunoasteti sau nu s-a intamplat...azi ma gandeam la o problema arzatoare: a vorbi sau a nu vorbi in pat? si daca da...atunci "ce?" si mai ales "cu cine?"...exista intotdeauna un partener mai "vorbaret" din fire pentru care nu simti iubirea aia nebuna si cand incepe sa te complimenteze in timpul unei partide de sex iti raman cateva variante: sa intri in joc, sa te faci ca nu auzi sau....sa incepi sa razi.... acum, depinde ce spune ...
Sa luam ca exemplu o aventura de o noapte....intotdeauna mi s-a parut un pic ciudat sa incepi sa-i vorbesti unui tip caruia poate nici numele de familie nu i-l sti prea bine... sa-i spui ce, cum si mai ales cand sa faca anumite lucruri...reciproca valabila....mi s-a intamplat ca oricarei femei sa am parte de o astfel de aventura...alcoolul si-a spus cuvantul iar hormonii n-au rezistat tentatiei... a fost exact ce aveam nevoie si cand aveam nevoie...cu toate astea am inceput sa aud replici in genul: "asa baby!" "bravo baby!" "ce buna esti baby!" ... intr-un fel au fost un stimulent insa prea multi baby pentru un "one night stand" totusi....lovitura de gratie a venit la final cand totul a culminat cu o fraza pe care nu credeam ca o voi auzi vreodata intr-un asemenea context: "Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, baby!" Nu stiam daca sa spun multumesc sau "Amin"...
Blody....nu mai zic... pentru ea socul a fost mult mai mare .... o aventura de o noapte s-a transformat in cel mai tare film de comedie cand a avut parte de o replica cate se poate de nebuna: "Rupemi-o baby!!!" - cum sa ii spui asemenea cuvinte unei femei? si pana la urma ce inseamna sa "o rupi"? ...pana unde poti sa mergi astfel incat sa "o rupi"? .... gasiti singuri raspunsul caci pe mine m-a depasit complet iar pe ea a apucat-o un ras isteric... sexul...n-a mai fost....
Acum sa ne gandim la o relatie de lunga durata...ai un iubit stabil, locuiesti cu el in aceeasi casa... ce iti este permis sa vorbesti? cat de des? .... ei bine aici intervin multe.... e mai bine doar sa gemi? sau din cand in cand trebuie sa ii apreciezi talentul partenerului doar ca sa-i gadili orgoliul sau sa ii vorbesti numai de sarbatorile legale cand pasiunea va copleseste pe amandoi asa dintr-o data???
Veve a avut parte de un eveniment "religios" as putea spune... inaintea unei partide "orale" iubi al ei s-a apucat sa spuna "Tatal nostru".... sexul... s-a transformat intr-o altfel de partida...una de ras....
Care este pana la urma legatura dintre Dumnezeu si sex? Simt barbatii sa se roage la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor? Simt nevoia sa ii multumeasca constant pentru un sex bun? .... Daca o femeie ar scoate astfel de remarci, barbatii nu s-ar amuza...ar considera-o cea mai ciudata fiinta de pe planeta si ar fugi mancand chibrite....
Revenind la vorbit....este sau nu este bine sa vorbim? Daca da....atunci ce anume este permis? Care este limita dintre placere si perversiune? Unde anume trebuie sa ne oprim?
Atunci cand un barbat face aprecieri si da indicatii unei femei in timpul sexului ar trebui sa il consideram pervers sau sa intram in joc? Bineinteles ca intervine problema vesnica: depinde ce anume spune...orice ar spune este fie amuzant, fie deplasat asa ca.... ce ramane de facut?
In privinta noastra...orice cuvant am scoate pe gura in timpul unui act sexual stampila este pusa deja: o femeie usoara si perversa....
Numai de aici vedem cam cum sta treaba cu egalitatea intre sexe...dar, asta este o problema mult prea complexa pentru azi....
Fie ca esti barbat, fie ca esti femeie....ai aceleasi necunoscute: sa vorbesti sau mai bine sa taci? si daca vorbesti... ce sa vorbesti?.... cand se termina pasiunea nebuna si incepe perversitatea?....
Sa luam ca exemplu o aventura de o noapte....intotdeauna mi s-a parut un pic ciudat sa incepi sa-i vorbesti unui tip caruia poate nici numele de familie nu i-l sti prea bine... sa-i spui ce, cum si mai ales cand sa faca anumite lucruri...reciproca valabila....mi s-a intamplat ca oricarei femei sa am parte de o astfel de aventura...alcoolul si-a spus cuvantul iar hormonii n-au rezistat tentatiei... a fost exact ce aveam nevoie si cand aveam nevoie...cu toate astea am inceput sa aud replici in genul: "asa baby!" "bravo baby!" "ce buna esti baby!" ... intr-un fel au fost un stimulent insa prea multi baby pentru un "one night stand" totusi....lovitura de gratie a venit la final cand totul a culminat cu o fraza pe care nu credeam ca o voi auzi vreodata intr-un asemenea context: "Sa-ti dea Dumnezeu sanatate, baby!" Nu stiam daca sa spun multumesc sau "Amin"...Blody....nu mai zic... pentru ea socul a fost mult mai mare .... o aventura de o noapte s-a transformat in cel mai tare film de comedie cand a avut parte de o replica cate se poate de nebuna: "Rupemi-o baby!!!" - cum sa ii spui asemenea cuvinte unei femei? si pana la urma ce inseamna sa "o rupi"? ...pana unde poti sa mergi astfel incat sa "o rupi"? .... gasiti singuri raspunsul caci pe mine m-a depasit complet iar pe ea a apucat-o un ras isteric... sexul...n-a mai fost....
Acum sa ne gandim la o relatie de lunga durata...ai un iubit stabil, locuiesti cu el in aceeasi casa... ce iti este permis sa vorbesti? cat de des? .... ei bine aici intervin multe.... e mai bine doar sa gemi? sau din cand in cand trebuie sa ii apreciezi talentul partenerului doar ca sa-i gadili orgoliul sau sa ii vorbesti numai de sarbatorile legale cand pasiunea va copleseste pe amandoi asa dintr-o data???
Veve a avut parte de un eveniment "religios" as putea spune... inaintea unei partide "orale" iubi al ei s-a apucat sa spuna "Tatal nostru".... sexul... s-a transformat intr-o altfel de partida...una de ras....
Care este pana la urma legatura dintre Dumnezeu si sex? Simt barbatii sa se roage la Dumnezeu pentru iertarea pacatelor? Simt nevoia sa ii multumeasca constant pentru un sex bun? .... Daca o femeie ar scoate astfel de remarci, barbatii nu s-ar amuza...ar considera-o cea mai ciudata fiinta de pe planeta si ar fugi mancand chibrite....
Revenind la vorbit....este sau nu este bine sa vorbim? Daca da....atunci ce anume este permis? Care este limita dintre placere si perversiune? Unde anume trebuie sa ne oprim?
Atunci cand un barbat face aprecieri si da indicatii unei femei in timpul sexului ar trebui sa il consideram pervers sau sa intram in joc? Bineinteles ca intervine problema vesnica: depinde ce anume spune...orice ar spune este fie amuzant, fie deplasat asa ca.... ce ramane de facut?
In privinta noastra...orice cuvant am scoate pe gura in timpul unui act sexual stampila este pusa deja: o femeie usoara si perversa....
Numai de aici vedem cam cum sta treaba cu egalitatea intre sexe...dar, asta este o problema mult prea complexa pentru azi....
Fie ca esti barbat, fie ca esti femeie....ai aceleasi necunoscute: sa vorbesti sau mai bine sa taci? si daca vorbesti... ce sa vorbesti?.... cand se termina pasiunea nebuna si incepe perversitatea?....
cat si cum ne controlam partenerul...
Vorbeam la un moment dat despre libertatea pe care si-o doreste fiecare chiar daca este implicat intr-o relatie...libertatea de a avea prieteni (altii decat cei comuni), libertatea de a iesi "intre fete" sau "cu baietii" fara sa avem parte de mutre acre si reprosuri la intoarcerea acasa...este acel eva vital fara de care lucrurile nu merg in directia corecta!
Astazi mi-am readus aminte de ceea ce inseamna sa fi prizonier...nu este exagerare...am trait pe pielea mea o perioada lunga de timp aceasta senzatie...explicatii legate de timpul petrecut in trafic, explicatii despre colegi de munca ce te suna cu diferite probleme, despre discutiile pe care vrei sa le ai cu prietenele si doar cu ele, despre pretul unei perechi de pantofi sau despre privirile pe care ti le trage un barbat pe care nu l-ai vazut in viata ta.... este un adevarat cosmar pe care nu imi doresc sa il mai traiesc niciodata...mi-am dat seama care sunt limitele unei relatii...mi-am dat seama ca fiecare dintre noi are nevoie de intimitate, de libertate si incredere caci pana la urma cheia este increderea unul in celalalt...
Veve a vrut sa plece astazi de la Bibi tocmai din motivele mai sus enumerate... Bibi este inca un copil si nu intelege unde trebuie sa tragi linie si sa-ti lasi partenerul liber....nu are incredere in el si in ceea ce este astfel ca uneori o terorizeaza pe Veve cu chestionarele gen: de ce mergi cu fetele (una din fete sunt eu, sora lui), de ce ai baieti care te suna sa te invite la o petrecere, de ce ajungi tu acasa dimineata de la club, de ce vrei apa plata in loc de apa minerala....stau cu ei in casa si de fiecare data cand aud nebuniile astea imi rreaduc aminte ce sentimente ma incercau atunci cand aveam parte de acelasi tratament si incerc sa ii explic cat de mult greseste...
Telefonul mobil, adresa de e-mail, messenger-ul....sunt ale unei singure persoane, fac parte din intimitatea noastra...sunt acele lucruri care fac parte din noi si nu are voie sa le controleze nimeni....
De ce? .... exista prietene intotdeauna cu care vrei sa impartasesti ganduri pe care partenerul nu are nevoie sa le stie...intotdeauna fetele discuta despre farduri, coafor, haine, creme, epilat, ce ne spune si ce face partenerul nostru...ore in sir...cu pretentia sa nu fim intrerupte de nimeni altcineva...barbatii ar spune ca nu inteleg ideea de a discuta cu fetele despre ei si relatia lor...ei bine, noi, femeile avem nevoie de asa ceva, nu putem trai fara asta... noi trebuie sa analizam intre noi fiecare detaliu al vietii noastre de la cat am stat in dus pana la cearta pe cine stie ce motiv cu iubitul...
Barbatii simt nevoia sa controleze totul, este in firea lor sa o faca...daca ar putea controla si mintea noastra ar putea conduce lumea...din pacate controlul duce de cele mai multe ori la indepartarea partenerei din viata lor....de ce? Pentru ca noi, femeile, avem nevoie sa simtim acel contact cu realitatea pe care voi nu l-ati avut niciodata....Eu, mi-am testat limitele in ceea ce priveste o relatie...nimic nu poate exista fara intelegere reciproca!!!! Barbatul nu poate primi totul fara sa dea nimic la schimb...este esential ca "darurile" sa fie egale...este o vorba care spune cam asa: Poti avea totul de la mine dar, nu poti avea sufletul meu! Ei bine, cam la asta se rezuma...fiecare avem dreptul la ceva ce este numai al nostru...ganduri, trairi, secrete pe care nici macar parintii nu le cunosc...sunt ale noastre si doar ale noastre....nu avem nevoie sa le impartasim iubitului (si el are dreptul la sufletul lui)....
Nu am fost niciodata de parere ca este esential sa controlez telefonul partenerului sau adresa de e-mail ca sa aflu ceva ce poate nu mi-as dori sa aflu.... de ce mi-as face rau singura? Curiosity killed the cat!!!! Nu cred ca un control riguros duce la monogamie...din contra, sunt de parere ca, cu cat iti scormonesti mai mult partenerul, cu atat cresc sansele ca el sa caute fericirea in alta parte....acorda-i incredere, lasa-l sa aiba si alti prieteni in afara de tine, lasa-l sa iasa in club sau la o cafenea si fara tine....in final, ajunge acasa caci stie ca numai tu il poti intelege si ca linistea ce i-o oferi nu o poate gasi nicaieri decat acasa...acolo unde esti TU...Iti va povesti singur unde a fost, ce a discutat si cu cine (chiar daca nu esti in starea in care vrei sa il asculti, chiar daca nu ti neaparat sa afli astfel de detalii), iti va spune chiar si traseul pe care l-a urmat sa ajunga acasa...de ce? pentru ca ii dai incredere... Secretul unei relatii consta in final in cat si cum ne controlam partenerul....
"Fuck buddies"... cine si de ce?
Secolul vitezei, femeia este egala in drepturi cu barbatul, droguri legale, lumini si umbre in cluburi pe muzica ce te indeamna la nebunie....asa a aparut si notiunea de "fuck buddy"...cine este el? de ce avem nevoie de el? ...este acel barbat la care nu poti renunta pentru ca sexul este grozav dar, cand vine vorba de o relatie este ceva ce va impiedica...o alta "ea", un alt "el", lipsa timpului sau pur si simplu incompatibilitatea in restul privintelor...oricine are deptul la un "fuck buddy". Poate fi prietenul tau din copilarie, poate un barbat extrem de atragator, un coleg de munca...poate fi chiar barbatul care te intelege si te cunoaste mai bine decat oricine dar, intotdeauna e ceva care va impiedica sa ajungeti la ceea ce se numeste relatie, una normala...Cred ca orice femeie a trait o astfel de experienta la un anumit moment din viata! De ce? Cred ca este absolut necesar...el este barbatul langa care inhibitiile nu isi au rostul, este cel disponibil oricand te simti singura si iti dai seama ca o partida de sex ti-ar pune creierul in miscare....Ca oricare dintre noi, si eu am avut parte de asemenea relatii...a fost in copilarie un el de care credeam ca sunt nebuneste indragostita. Pisoi (nume de cod) ...l-am cunoscut cand aveam 16 ani, la balul bobocilor...m-a privit ca un nebun, m-a invitat la dans si apoi...inevitabilul s-a produs: m-a sarutat...a fost cel mai lung si cel mai pasional sarut de care credeam ca voi avea parte toata viata...a doua zi, evident ca nu mai stia de existenta mea...asa au trecut cateva luni...pana cand ne-am revazut intamplator pe strada...m-a sarut ca si cand pana atunci timpul statuse in loc. Am acceptat si de atunci eram cei mai buni prieteni care ne mai sarutam din cand in cand. (el avea o iubita, manechin - de care mi-a povestit)...Cand aveam aproape 18 ani s-a produs inevitabilul....am fost numai eu si el...asa am devenit "fuck buddies"... intalnirile noastre aveau loc intotdeauna noaptea cand ma furisam din casa si ma lua in brate si ma cara in pijamale pana la el acasa...asa am tinut-o 6 ani...ne reluam aventurile de fiecare data cand in viata mea nu exista un iubit (si in general nu exista caci iubeam relatia asta); a urmat o pauza de 4 ani in care in viata mea a aparut un "cineva" (relatia care s-a incheiat cu "Nu mai vreau sa te vad niciodata!")...dupa asta l-am sunat...ne-am intalnit inca ceva timp ca si cum timpul ar fi stat in loc pana atunci. S-a insurat anul trecut asa ca ...am ramas fara my sweet "fuck buddy"...Independenta mea mult iubita m-a determinat sa caut un altul...unul care sa nu ma chestioneze in legatura cu nimic, unul pentru care sa fiu acel cineva la care nu poate renunta...l-am gasit..."Arogantul" meu si eu "Acritura lui" - un an de zile a durat. A fost frumos...mai mult de atat nu puteam fi niciodata caci el avea pe cineva iar eu..nu imi doream mai mult...
Blondy...a avut si ea si are parte de o serie de "fuck buddies" - este cel din copilarie la care nu poate renunta...si nici el la ea...se vad ocazional fara sa-si puna intrebari unul altuia... este acea relatie perfecta pe care am avut-o si eu cu Pisoi....un fel de "Amintiri din copilarie - despre sex"...apoi mai este sfatuitorul ei de seama...un barbat in viata caruia exista o femeie de foarte multi ani...s-au cunoscut, s-au placut si un lucru conduce catre altul...parca natura isi urma cursul ei firesc ...relatia lor se desfasura pe ascuns, pe oriunde caci in privinta sexului erau atat de compatibili incat uitau amandoi de existenta lumii din jur!!! Acum este acel best friend care are grija de ea, care ii spune intotdeauna ce este bine si ce nu cand vine vorba despre orice mic detaliu din viata ei....
Veve... oooo...scumpa de ea...a avut si ea parte de un asemenea "el"... "insuratul el" - cativa ani buni a fost totul pentru ea...aventuri nebune, intalniri ascunse, lacrimi, ceurturi si impacari...intotdeauna reveneau la acel ceva pe care il aveau numai ei doi...asta pana cand a venit in Bucuresti...l-a cunoscut pe Bibi al ei...s-a mutat la el, erau fericiti pana cand ea a plecat ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat...s-a intors la "insuratul el" si a realizat ca nu mai e ce a fost...acum tin legatura prin telefon caci Veve a venit din dou acasa la Bibi al ei...mai vorbeste cu el din cand in cand, se sfatuiesc unul pe altul...
Coana Mare ...ea nu...niciodata...ea e femeie serioasa. Pentru ea si un fuck buddy este inceputul unei relatii care ar putea duce undeva...si atat.
Ce este pana la urma un "fuck buddy"? Este acel cineva din viata noastra cu care niciodata nu ne vom casatori, dar, ne da satisfactia ca suntem iubite, ca suntem indispensabile in viata cuiva si totusi ne da ocazia sa avem parte de ceea ce o femeie iubeste mai mult si mai mult: LIBERTATEA! Este acel "el" care ramane sfatuitorul nostru de seama.....
Cum se incheie o relatie...
As putea incepe cu "a fost odata ca niciodata..." insa formula este cam invechita si totusi...azi este prima zi din restul vietii mele... Sa facem cunostinta cu mine si povestile mele: Eu sunt "barbie" (30 de ani)- asa mi se mai spune - mai exista Blondy (24 de ani), Veve (22 de ani) si Coana Mare sau Livia (29 de ani), prietenele mele la care nu as renunta pentru nimic in lume! Ele fac parte din viata mea si astfel, din povestile mele! Ne cunoastem una pe cealalta ca pe propiul buzunar; suntem diferite si totusi la fel...
Am sa incep azi cu o problema arzatoare a femeilor de 30 de ani...hmmm...sa vedem...unele sunt deja maritate si au copii, se considera femei implinite care nu au conceput viata altfel decat este...si apoi, exista cele care nu si-au facut niciodata un scop in viata din a imbraca rochia de mireasa (printre ele ma numar si eu)...intotdeauna m-am gandit ca voi face un copil pe care il voi creste singura si astfel independeta mea mult iubita nu va avea de suferit! Poate asa va fi...poate nu! Deocamdata inca sunt de parere ca nu m-am abatut de la planurile mele initiale....
In urma cu cateva zile prietenul a renuntat la mine pentru o bisexuala...Nu mi-a spus-o personal caci nu e sigur pe relatia cu blonda creata... si-a deschis sufletul in fata lui Blondy si nici asta "face to face" ci din spatele calculatorului...Nu sufar insa am inceput sa ma gandesc din ce in ce mai mult la cate modalitati exista sa te desparti de o persoana si cate categorii de barbati disponibili exista pentru femeile de varsta mea...Sa o luam cu inceputul: te poti desparti de o persoana prin telefon, sms, e-mail, biletele, fax .... - asta in cazul in care currajul nu este punctul tau forte sau ...poti sa o faci sincer si deschis prin intermediul unei discutii "face to face" - cel mai cinstit si matur mod de a renunta la cineva care a facut parte din viata ta pentru o perioada de timp!!! Ei bine, eu am avut parte de acea despartire fara curaj...asta m-a dus la concluzia ca intotdeauna barbatii sunt lasi in fata unei femei! De ce? Iau ca exemplu prietenele mele...suntem 4 cu moduri de gandire diferite. Cu toate astea, fiecare a apelat intr-un moment sau altul al vietii la despartirea pe cale amiabila indiferent de motivele care au dus la terminarea unui capitol din viata! Daca stau sa analizez barbatii...90% din personajele care imi vin in minte au apelat la sms, e-mail sau...la nimic! Chiar si asa, daca stam sa facem un scurt sondaj in orice loc din Bucuresti...concluzia ar fi cam inversa in cazul masculilor. Nici macar curajul sa recunoasca nu il au...o sa auzi replici in genul: "Cine? Eu? Intotdeauna spun ceea ce gandesc. Daca o relatie nu merge, discutam in cuplu si vedem care sunt sansele sa se imbunatateasca...Daca nu exista solutii, atunci ne despartim si incerc sa ramanem prieteni!" sau "Pai...depinde de relatie dar, intotdeauna am ramas prieten cu fostele" - aha...cine mai crede astfel de povesti nu cunoaste specia masculina! Am cunoscut destule exemplare si toti au avut in comun aceeasi trasatura: lasitatea! Exemple exista cred ca in viata fiecarei femei! O sa spuneti ca exista barbati adevarati...sa va spun ceva: Daca un barbat pare prea bun sa fie adevarat..atunci clar asa este! Nu exista barbatul ideal, nu exista nici macar jumatate din ceea ce ne inchipuim a fi imaginea unui barbat ideal! Totul este un basm inventat prin prisma povestilor cu Ilene Cosanzene si Feti Frumosi! Am crezut si eu in ele ca orice femeie insa, dupa multe deliberari am ajuns la concluzia ca NU EXISTA! Barbatii sunt facuti din acelasi aluat chiar daca poarta costum Armani sau salopeta pe care scrie: depanari lift; chiar daca pare cel mai frumos si cel mai manierat sau daca te fluiera pe strada sau de abordeaza in club cu replici gen: "Mancati-as gurita ta de frumoasa!!! Ce mananci de ai un corp asa deosebit?!" (replica este cat se poate de reala)
Sa revenim insa la subiectul principal: cum sa inchei o relatie...hhmmm...am incheiat multe relatii pana acum! Dintre toate, una singura a fost violenta si a luat sfarrsit prin replica: "Nu vreau sa te mai vad niciodata!!!" (din motive mult prea intemeiate) - si m-am tinut de cuvant...de atunci nu l-am mai vazut si nici acum nu imi doresc sa il mai vad!!! Celelalte...s-au terminat din varii motive... si sunt mandra sa spun ca au fost pe cale amiabila! In multi am mai marre incredere acum decat aveam cand formam cun cuplu. Blondy, a avut si ea parte de despartirile ei - toate s-au incheiat prin certuri dar "face to face"; Veve - ea e cea mai categoriga: ea spune "La Revedere!" si atat! (tot face to face); Coana Mare este unica! Ea este "Gigi Duru" si in acelasi timp cea mai naiva dintre toate! A avut vreo...4 relatii in viata ei si toate s-au incheiat prin celebra fraza: Nu avem acelasi scop in viata!!! Asta cu toate ca visa inversul! Luand in considerarea toate astea ajung la eterna concluzie: Femeile sunt mai curajoase si stiu intotdeauna cum sa incheie o relatie....
Subscribe to:
Posts (Atom)
