Oricare ar fi motivul, toate sentimentele pe care le-am avut revin de parca nu au plecat niciodata... toate trairile de atunci sunt atat de prezente in jurul nostru si in noi .... poate au fost acolo mereu si le-am ignorat insa e atat de evident ca atunci cand "fantoma" ta e in apropiere... o simti... tremuri, genunchii se inmoaie, simti nevoia sa te hidratezi urGent si sa iesi de acolo, sa respiri aer proaspat si sa te ascunzi... sa fugi oriunde numai sa scapi... dar nu poti... nu ai cum... orice ai face, oricat ai incerca sa te ascunzi... o fantoma este o fantoma si te bantuie pana cand esti pregatit sa ii spui din tot sufletul "Pleaca!" sau realizezi ca vrei sa stea definitiv in viata ta, ca era exact acel ceva care lipsea...
In urma cu ceva vreme, ma gandeam ca o intalnire cu iubirea vietii mele ma va ajuta sa scap de ceea ce a fost si sa pot sa merg mai departe... aveam nevoie sa il vad, sa stea langa mine si sa realizam acea "finalizare" a "contractul" nostru sentimental de care eu nu reuseam sa scap... m-a luat pe nepregatite... cand l-am vazut, stand in fata mea, zambind... un val de caldura m-a cuprins si totusi am inghetat.... eram o stana de piatra... vorbeam cu el si totusi nici acum nu imi aduc aminte ce am spus... cand m-a luat de mana... o infinitate de stari mi-au invadat corpul... incercam sa fiu distanta, imi repetam in minte tot timpul faptul ca toate sentimentele acelea pe care le readusese in viata mea erau doar amintiri... ca totul o sa treaca iar eu voi putea in sfarsit sa imi vad de viata mea si sa uit... ma minteam singura ca este acum un prieten apropiat la care nu vreau sa renunt.... mi-am mintit prietenele... le-am spus zambind fortat: "Acum stiu... acum pot merge mai departe... l-am privit si stiu ca este doar un prieten bun... nu il mai vad decat asa acum...."
Cel mai greu este atunci cand ne trezim din propria minciuna si realizam ca acea fantoma nu va pleca niciodata de langa noi... atunci si abia atunci ne dam seama ca nu o sa scapam, ca toate sentimentele noastre sunt ascunse undeva si incercam sa le mascam cat mai bine... incercam sa ne detasam si sa traim in prezent, gandindu-ne la viitor.... lasam trecutul in trecut dar il tragem dupa noi si reapare din cand in cand doar sa ne traga o palma, sa ne spuna soptit: "Sunt eu... trecutul tau si oricat ai vrea sa scapi de mine... nu vei putea... te voi bantui mereu..."
Atunci iti dai seama ca fiecare dintre noi avem cel putin o fantoma care ne bantuie la nesfarsit si oricat ne-am dori sa urlam si sa-i spunem sa plece... tot acolo ramane... trebuie doar sa o acceptam, sa o luam cu noi oriunde am merge si sa traim cu ea caci nu are rost sa ne luptam... va castiga tot timpul ...
Le primim in viata noastra caci sunt ale noastre... sunt fantomele trecutului... al meu, al tau... al fiecaruia in parte.... unele sunt chiar prietenoase...
BARBIE RECOMANDA:
